* miercuri seara, polițiști din Făurei au oprit în trafic un brăilean de 31 de ani, care conducea un vehicul pe DN 2B, în afara localității Filipești, iar la testarea cu aparatul DrugTest acesta a ieșit pozitiv pentru o substanță
Pozitiv la aparatul Drugtest! În seara de 12 iulie, la ora 20:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Făurei au oprit în trafic un brăilean, în vârstă de 31 de ani, în timp ce conducea un vehicul pe DN 2B, în afara localității Filipești. ”Polițiștii au efectuat controlul autoturismului și al șoferului, asupra bărbatului, într-o borsetă, fiind găsit un plic ce conținea un praf de culoare albă, acesta fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor. În acest context, șoferul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță, iar bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
În cursul zilei de miercuri, polițiștii brăileni au acționat pentru prevenirea faptelor ilegale și au intervenit la 44 de evenimente, 30 dintre acestea fiind sesizate prin apel de urgență112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 137 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 124.710 lei. Polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce opt permise de conducere și au retras șase certificate de înmatriculare.