Șofer cu permis suspendat, pe strada Comuna din Paris. A intrat pe altă stradă, la vederea polițiștilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șofer cu permis suspendat, pe strada Comuna din Paris. A intrat pe altă stradă, la vederea polițiștilor

• în noaptea de 2 iulie, polițiștii au observat în trafic un autoturism ce se deplasa pe strada Comuna din Paris, iar la vederea echipajului de poliție a virat brusc la dreapta • la volan a fost identificat un bărbat de 49 de ani, din Brăila, care are dreptul de a conduce suspendat
 

Brăilean cu permisul suspendat, prins la volan în toiul nopții. A încercat să fugă de polițiști, dar fără succes. El este cercetat penal.

La data de 2 iulie, la ora 04:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au observat în trafic un autoturism ce se deplasa pe strada Comuna din Paris din municipiu. La vederea echipajului de poliție, acesta a virat brusc la dreapta pe strada Pictor Ion Negulici. ”Polițiștii au oprit în trafic autovehiculul în cauză, la volan fiind identificat un bărbat de 49 de ani, din Brăila. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat”, au precizat polițiștii.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

 

Șapte șoferi au rămas fără permis

La data de 1 iulie, polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ, pentru a preveni faptele antisociale, și au intervenit la 45 de evenimente. Potrivit polițiștilor, eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenții, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.
Astfel, polițiștii au constatat 90 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 45.000 de lei.

Pentru menținerea siguranței rutiere, șapte șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
În total, luni, pe raza județului, au fost semnalate 34 de posibile infracțiuni.
Polițiștii vor continua să acționeze pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente rutiere și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro