* poliștii l-au reținut pe un bărbat de 48 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea și modificarea locului accidentului, conducere cu permisul reținut și sub influența alcoolului * astăzi, instanța a dispus măsura arestării preventive față de bărbat, acesta fiind încarcerat în Centrul de Arestare Preventivă din cadrul Poliției Brăila
Arest preventiv pentru autorul unui accident rutier, produs luni seara, în urma căruia un biciclist a fost accidentat. Șoferul care a produs accidentul a fugit de locul faptei, el fiind băut și cu permisul suspendat.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, la data de 12 iulie poliștii din cadrul Biroului Rutier l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe un bărbat. Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea și modificarea locului accidentului, conducere a unui vehicul cu permisul reținut și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. ”În fapt, în seara de 11.07.2022, în jurul orei 19:45, un bărbat, în timp ce conducea un vehicul pe o stradă din municipiu, ar fi pierdut controlul volanului și a pătruns pe sensul opus de mers unde a lovit un biciclist, ulterior tamponând și un vehicul ce era parcat. Conducătorul vehiculului a părăsit locul accidentului, autoturismul fiind găsit abandonat în apropiere, pe aceeași stradă. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, în vârstă de 55 de ani, din Brăila, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis polițiștii.
Șoferul era băut când a fost prins
Polițiștii au procedat la căutarea șoferului, acesta fiind identificat și depistat în noaptea de 11 spre 12 iulie, în jurul orei 01:30, pe raza municipiului, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Brăila.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Astfel, marți, polițiști din cadrul Biroului Rutier l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, iar astăzi, 13 iulie, instanța a dispus măsura arestării preventive față de bărbat, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.