Șeful Secției 1 Poliție Rurală Brăila, trimis în judecată de procurorii DNA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șeful Secției 1 Poliție Rurală Brăila, trimis în judecată de procurorii DNA

* ofițerul de poliție Prioteasa Ștefan – Laurențiu este acuzat că avertiza un afacerist despre activitățile de control ale Poliției * procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a polițistului pentru infracțiunile de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și compromitere a intereselor justiției * în cauză, procurorii au dispus continuarea cercetărilor față de un avocat suspendat în cadrul Baroului Brăila pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență

 

Ofițer de poliție brăilean, trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Este vorba despre șeful Secției 1 Poliție Rurală Brăila,  acesta fiind acuzat că avertiza un afacerist despre activitățile de control ale Poliției. În cauză au fost aduse acuzații și unei avocate, iar procurorii au dispus continuarea cercetărilor față de avocatul suspendat în cadrul Baroului Brăila pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Potrivit comunicatului DNA, în cauza mediatizată prin comunicatele nr. 934/VIII/3 din 12 noiembrie (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?idâ10657) și nr. 1002/VIII/3 din data 26 noiembrie (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?idâ10706), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Prioteasa Ștefan Laurențiu, ofițer de poliție, la data faptelor Șef al Secției 1 Poliție Rurală Brăila, pentru comiterea infracțiunilor de: folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (3 acte materiale) și compromitere a intereselor justiției.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: în perioada septembrie-octombrie 2021, inculpatul Prioteasa Ștefan-Laurențiu, în calitatea menționată mai sus, profitând de faptul că avea cunoștință de zilele în care erau planificate activități de control ale poliției, ar fi oferit unei persoane informații nedestinate publicității referitoare la controalele ce vizau două dintre societățile comerciale administrate de persoana respectivă, precum și un punct de lucru al unei asociații. Informațiile nedestinate publicității ar fi fost oferite la datele de 14 septembrie, 05 octombrie și 26 octombrie, cu ocazia a trei întâlniri consecutive (care s-au desfășurat fie în apropierea unuia dintre spațiile comerciale deținute de persoana beneficiară a informațiilor, fie în interiorul autoturismului aparținând ofițerului de poliție în cauză). În toate cele trei situații, inculpatul ar fi avertizat persoana respectivă despre controale ale poliției planificate pentru ziua următoare”, au stabilit procurorii DNA.

Potrivit anchetatorilor, la întâlnirea din data de 05 octombrie, inculpatul i-ar fi adus la cunoștință persoanei interesate că în dimineața zilei următoare urma să fi efectuată o percheziție la un punct de lucru al societății administrate de respectiva persoană, informație cu caracter confidențial pe care ofițerul de poliție o deținea în virtutea atribuțiilor lui de serviciu. Demersul polițistului ar fi îngreunat atât desfășurarea cercetărilor cât și completarea materialului probator într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de un avocat suspendat în cadrul Baroului Brăila pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență..

 

Ofițerul de poliție, cercetat sub control judiciar

După cum se arăta în comunicatul DNA din data de 12 noiembrie, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, față de inculpatul Prioteasa Ștefan Laurențiu, ofițer de poliție, Șef al Secției 1 Poliție Rurală Brăila. “Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Prioteasa Ștefan Laurențiu trebuie să respecte o serie de obligații între care să nu depășească limita teritorială a județului Brăila decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului și să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu anumite persoane, așa cum sunt menționate în ordonanța procurorilor. Inculpatului Prioteasa Ștefan Laurențiu i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se arată în comunicatul DNA.

Ulterior, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data 25 noiembrie, față de inculpata Bălan Luiza Glenda, avocat suspendat în cadrul Baroului Brăila. Aceasta era acuzată de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în aceeași cauză în care era cercetat sub control judiciar și inculpatul Prioteasa Ștefan-Laurențiu.

În ordonanța procurorilor se arăta că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: „La data de 7 octombrie 2021, inculpata Bălan Luiza Glenda ar fi promis unei persoane că îi va da 10.000 euro pentru a convinge pe oricare dintre cei doi ofițeri cu funcții de conducere la nivelul județului/municipiului Brăila ca, în virtutea atribuțiilor și autorității lor profesionale, să dispună atât încetarea continuării acțiunilor de control la două societăți comerciale, cât și restituirea sumelor de bani și a mărfurilor ridicate de poliție cu ocazia controalelor, ceea ce ar fi îngreunat atât desfășurarea cercetărilor cât și completarea materialului probator într-un dosar penal”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro