• faza județeană la concursul școlar ”Cu viața mea, apăr viața” s-a desfășurat la Școala Gimnazială ”Fănuș Neagu” din Brăila • concurenții s-au întrecut la o probă teoretică și la două probe practice: transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă pe distanța de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat
Miercuri, 10 mai, la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila, s-a desfășurat faza județeană a concursului școlar cu tematică de protecție civilă „CU VIAȚA MEA, APĂR VIAȚA”. Organizat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila, concursul s-a dovedit, ca în fiecare an, un eveniment școlar de real interes. Alături de organizatori s-au aflat Consiliul Județean Brăila care a asigurat cupe, medalii și diplome și Direcția de Sănătate Publică Brăila care a asigurat asistența medicală.
La ciclul gimnazial s-au prezentat echipaje din cadrul Școlii Gimnaziale „Fănuș Neagu” Brăila, Școlii Gimnaziale Vădeni, Școlii Gimnaziale Cazasu, Școlii Gimnaziale Salcia Tudor, Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni, iar la ciclul liceal Colegiul Național ”Ana Aslan” Brăila, Liceul Tehnologic ”N. Oncescu” Ianca, Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni, Liceul Tehnologic ”N. Titulescu” Însurăței, Liceul Teoretic ”G. Vâlsan” Făurei.
”Prin organizarea acestui concurs s-a urmărit dezvoltarea capacității de percepție a protecției civile ca ansamblu de activități cu caracter exclusiv umanitar, cunoașterea și aprecierea factorilor de risc potențial generatori de situații de urgență sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte, adoptarea comportamentului adecvat și cunoașterea modului de acțiune în cazul iminenței producerii sau al apariției unei situații de urgență ori dezastru și dezvoltarea atitudinii de solidaritate și de implicare voluntară în acțiunile de prevenire și de intervenție în situații de urgență sau dezastre”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila.
Concret, concursul a constat în desfășurarea unei probe teoretice de verificare a cunoștințelor acumulate prin parcurgerea unei tematici specifice și două probe practice – transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă pe distanța de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.
La finalul competiției, clasamentul general a fost următorul:
La nivel gimnazial: Locul I – Școala Gimnazială Vădeni; Locul II – Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni; Locul III – Școla Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila. La nivel liceal: Locul I – Liceul Tehnologic ”N. Oncescu” Ianca; Locul II – Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni; Locul III – Colegiul Național ”Ana Aslan” Brăila.