• prin accesarea acestui program național se dorește dezvoltarea unui mediu școlar pozitiv și motivant, în care violența să fie prevenită și combătută cu eficiență
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Brăila a obținut în anul școlar 2024-2025 finanțare din partea Ministerului Educației pentru implementarea programului național „Împreună prindem curaj”, o inițiativă menită să prevină și să reducă violența în mediul școlar. Acest program ambițios reprezintă un pas semnificativ în prevenirea și reducerea violenței și infracționalității în mediul școlar, având scopul de a crea un climat educațional sigur, primitor și de susținere pentru elevi, cadrele didactice și părinți.
Programul va fi coordonat de director Victorina Ciomîrtan și consilier școlar Anca Dogaru, care, împreună cu echipa de proiect, vor desfășura o serie de activități menite să transforme obiectivele programului în realitate.
Printre acestea se numără lecții de consiliere educațională adresate elevilor, pentru a înțelege și a combate comportamentele violente, ateliere aplicative cu părinții, prin care aceștia vor primi îndrumări pentru a sprijini eforturile școlii în educația non-violentă a copiilor și workshop-uri dedicate cadrelor didactice, pentru a le oferi instrumentele necesare gestionării situațiilor conflictuale și creării unui mediu educațional armonios.
Implementarea programului „Împreună prindem curaj” reprezintă o inițiativă esențială pentru comunitatea școlară, punând accent pe colaborarea dintre elevi, profesori și părinți pentru a asigura un climat în care toți participanții la actul educațional se simt în siguranță și respectați. Directorul Victorina Ciomîrtan a precizat că „Prin implementarea programului «Împreună prindem curaj», ne dorim să oferim un mediu educațional în care elevii să se simtă protejați, iar cadrele didactice și părinții să colaboreze activ în prevenirea și combaterea oricăror forme de violență, iar accesarea acestui proiect nu este doar o oportunitate, ci o necesitate pentru dezvoltarea unui mediu școlar pozitiv și motivant, în care violența să fie prevenită și combătută cu eficiență”.
Programul „Împreună prindem curaj” reprezintă o dovadă a angajamentului Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” față de formarea unei comunități educaționale în care dialogul, înțelegerea și respectul stau la baza tuturor relațiilor. Prin această inițiativă, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Brăila face un pas important în consolidarea valorilor educației moderne, oferind un exemplu de bune practici în combaterea fenomenelor negative din mediul școlar.