* recent, ierarhul Dunării de Jos a binecuvântat lucrările de restaurare a picturii murale a bisericii * din octombrie anul trecut, au fost demarate ample lucrări de restaurare și punere în valoare a picturii murale de la Biserica Greacă * asta după ce sfântul lăcaș - simbol al Brăilei - a fost restaurat cu fonduri europene, începând cu anul 2018
Recent, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a vizitat șantierul deschis în octombrie anul trecut la Biserica Greacă „Buna Vestire”, din Centrul Istoric al Brăilei. Este vorba de lucrările de restaurare și de punere în valoare a picturii murale de la Biserica „Buna Vestire”, lucrări ce sunt conduse de pictorul restaurator Sandu Stoleru.
Părintele Arhiepiscop Casian a binecuvântat lucrările executate în prezent la Biserica „Buna Vestire” și i-a îndemnat pe cei implicați în acest proiect deosebit de important să redea sfântului lăcaș strălucirea de odinioară. Până în acest moment, a fost restaurată pictura din cupola mare a bisericii, cu impresionanta icoană Hristos Pantocrator (grav afectată în ultimii ani, după ce căzuse tencuiala de pe pereți), precum și pictura murală din partea de sus a Sf. Altar. Scenele sunt pictate, în jurul anului 1890, de marele pictor român Gheorghe Tattarescu. Restul picturii murale de la Biserica Greacă a fost realizată de pictorul Constantinos Liochis, la 1901 (naosul) și Dimitrie Belizarie, la 1946 (pronaosul).
Interiorul bisericii părea, la vizita IPS un mic „colț de rai”: soarele primăvăratec străbătea, în chip tainic, vitraliile multicolore, iar lumina poposea pe chipurile sfinților de la Catapeteasma placată cu aur. Era ceva cu adevărat dumnezeiesc în acel joc de lumini care transforma candelabrele din cristal de Murano și de Boemia în boabe de rouă cu slipiri de diamant.
Biserica „Buna Vestire” a fost consolidată și restaurată, începând cu anul 2018, cu fonduri europene de 5 milioane de euro. Alte lucrări au fost executate pe cheltuiala parohiei, a Centrului Eparhial și a autorităților locale. Ctitorită pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de către Comunitatea Elenă din Brăila - prin contribuția a peste 300 de armatori, comercianți și navigatori greci stabiliți în orașul nostru - Biserica „Buna Vestire” adăpostește adevărate comori de arhitectură și de artă bisericească. Având la interior 21 x 43 de metri și o înălțime la cupolă de circa 30 de metri, biserica a fost clădită de cei mai buni meșteri italieni coordonați de arhitectul Avraam Ioannidis, între 1863 și 1869, folosindu-se cele mai bune materiale de construcție. Lucrările au fost continuate de arhitectul Armodios Gheorganhopoulos.
Au fost, deja, restaurate icoanele Catapeteasmei, mobilierul vechi, de lemn, vitraliile și cele 11 candelabre din cristal de Boemia și de Murano. Au fost, de asemenea, restaurate coloanele de marmură, orologiul, catacombele de sub sfântul lăcaș, scările de granit și marmură și acoperișul care, inițial, în sec XIX, era din tablă de plumb. Grav afectată de cutremure și de bombardamentele din 1944, dar și de nepăsarea autorităților comuniste atee, Biserica „Buna Vestire”, monument istoric în această parte a Europei, a fost pe punctul de a fi demolată după cutremurul din 1977.
Orologiul elvețian din turnul clopotniței a fost restaurat de curând împreună cu clopotele bisericii și pus în funcțiune, după zeci de ani, de meșterii „Apel Industries”, reprezentanța pentru România a străvechii turnătorii de clopote „Grassmayr”, din Innsbruck, Austria. Lucrări asemănătoare au mai fost realizate doar la Biserica „Bruckenthal” din Sibiu, la Turnul Sfatului și la alte câteva biserici cu ceas din Timiș. Clopotele de la „Grassmayr” bat în 17 mari catedrale din România, iar turnătoria austriacă aflată la a 14-a generație a realizat cel mai mare clopot de biserică din lume, de 26.000 de kilograme, pentru Catedrala Națională din București.
„Mobilierul vechi, icoanele, baldachinul de înmormântare, toate au fost restaurate cu fondurile parohiei, în cadrul Muzeului Istoriei și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos și al Primăriei Brăila. De asemenea, în cadrul proiectului european, au fost restaurate icoanele de la Catapeteasmă, au fost desprăfuite și tratată antifungic Catapeteasma de lemn îmbrăcată în aur și cele 11 candelabre de cristal de Boemia și de Murano din sfântul lăcaș”, ne-a spus, deunăzi, părintele Doru Sima, parohul Bisericii „Buna Vestire”.
S-au restaurat, de asemenea, uriașele coloane din marmură albă, cu minunatele „dantelării” sculptate în stil antic grecesc și s-a refăcut structura de granit, calcar și marmură de la subsolul edificiului, cu hrubele de la 1863, când s-a descoperit Izvorul. A fost pusă la loc de cinste, lângă Izvorul tămăduitor care atrage, an de an, mii și mii de pelerini sosiți din toată țara, prima cristelniță a bisericii, sculptată la 1872, din marmură albă, și tot la subsol a fost amenajat Paraclisul Sfântului Fanurie. Curtea bisericii a fost pavată cu piatră de granit vechi, provenit de pe străzile Brăilei, și au fost refăcute instalațiile electrice, de încălzire și de stingere a incendiilor. Când va fi gata restaurată și pictura, Biserica „Buna Vestire” va fi pregătită să înfrunte stihiile naturii și nepăsarea oamenilor încă 100 de ani.