În ultimele zile, brăilenii s-au confruntat cu o adevărată invazie a ţânţarilor, simţită pe pielea lor în special de cei care au încercat să se plimbe pe faleza Dunării şi pe aleile Parcului Monument sau Grădinii Mari. "Am ieşit, sâmbătă seară, la plimbare cu căţelul, în Parcul Monument, şi era dezastru. Pur şi simplu nu puteai să respiri din cauza ţânţarilor, te atacau câte zece odată. Toată lumea îşi trăgea palme în disperare. Unele persoane mai în vârstă rupseseră crengi din copaci şi se băteau pe spate, de parcă se autoflagelau ca fanaticii religioşi", ne-a relatat brăileanca Elena Mihalache scenele tragi-comice la care a asistat în respectivul parc.
Numărul insectelor este exagerat de mare, în ciuda faptului că, în urmă cu circa o săptămână, un elicopter închiriat de Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) Brăila a survolat municipiul pentru a împrăştia insecticide destinate combaterii ţânţarilor şi căpuşelor. Mulţi brăileni reclamă faptul că acea acţiune a fost doar de faţadă, iar substanţele folosite nu au avut concentraţia corespunzătoare. Conducerea SUPAGL respinge aceste acuzaţii, spunând că n-a fost nimic în neregulă cu substanţa împrăştiată din elicopter. "Insecticidul a fost în regulă, că nu îndrăzneşte nimeni să se atingă de concentraţii şi cantităţi. Problema e că nu s-a putut acţiona la timp, din cauza ploilor de la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie. Ţânţarii care au depăşit stadiul de larve sunt mai greu de combătut", ne-a explicat Dan Apostol, directorul SUPAGL. Acesta ne-a informat că începând de vineri, 15 iunie, a început a doua etapă a "desţânţărizării", şi anume cea prin care insecticidul este împrăştiat la sol, de către angajaţii SUPAGL. Se acţionează noaptea, urmând ca, treptat, pe parcursul acestei săptămâni, să fie acoperite toate cartierele municipiului. Operaţiunea a vizat, mai întâi, parcurile şi celelalte zone de promenadă din oraş.
Dan Apostol a ţinut să precizeze că, pentru ca acţiunile contra ţânţarilor să aibă efectul scontat, trebuie să se facă o dezinsecţie serioasă şi pe malul drept al Dunării. "Dacă nu se acţionează şi în Insula Mare, nu putem rezolva complet problema. De acolo or să vină permanent valuri de insecte care or să afecteze în principal zona falezei", ne-a declarat Apostol. Acesta ne-a spus, însă, că până în prezent nu a avut o discuţie în acest sens nici cu firma "TCE 3 Brazi", administratorul terenurilor arabile din Insulă, nici cu Direcţia Silvică, administratorul pădurii din zona dig-mal.