Ştefan Bănică şi nebunia rock-ului la Clubul Bamboo | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ştefan Bănică şi nebunia rock-ului la Clubul Bamboo

Sâmbătă noaptea, cei care au mers în elegatul Club Bamboo au avut surpriza să-l asculte live pe Ştefan Bănică. Timp de aproape o oră şi jumătate artistul a electrizat sala cu talentul său şi cu cântecele despre dragoste, singurul lucru care, consideră el, te duce înainte prin viaţă. Trupa care l-a acompaniat a început cu un excelent solo la chitară, a lui Nicu Patoi, apoi şi-a făcut apariţia starul şi a început nebunia. Îmbrăcat în negru, cămaşă şi pantaloni de piele, Ştefan Bănică a început prin a cânta melodia "Rodica". A urmat bine cunoscuta "Am s-o aştept mereu", după care câteva piese mai noi de pe albumul lansat în octombrie 2010, "Super-Love": "Nu trece o zi", "La mulţi ani de ziua ta", "Fă-mi loc în patul tău". Spre încântarea generală a interpretat apoi o melodie din repertoriul Ray Charles, şi a trecut uşor la "Omul pădurii" al lui Ducu Bertzi, într-o interpretare originală cu influenţe rock, şi prea bine cunoscuta melodie lui Harry Belafonte, "Banana Boat". Când toţi erau mai mult decât încântaţi de ceeea ce auzeau, a oferit sentimentala melodie "O seară de mai". Perechile de îndrăgostiţi nu au mai rezistat şi au început să danseze şi să facă abstracţie de lumea din jur. După "Găseşte-mi loc în inima ta", Ştefan Bănică a apelat din nou la repertoriul internaţional, cântând "It's a hard day", o emblemă a anilor '70. Concertul s-a încheiat cu "S-o facem lată!" şi "Toată lumea dansează", însă publicul entuziast nu s-a lăsat până când Ştefan Bănică nu a oferit un bis. A mai cântat "Veta", cerută de mai multe ori pe parcursul petrecerii, "Epilog" şi, la final, o melodie a lui Elvis Presley, "Can't help falling în love". The Rock'n Roll Band a fost formată din: Nicu Patoi - chitară, Răzvan Lupu - tobe, Viorel Sârbu - clape, Visky Karoly - chitară bas, iar The 50's a fost reprezentată de Mihnea Stănescu şi Mimi Nicolae. O petrecere reuşită, la care s-au distrat peste 200 de persoane prezente în Clubul Bamboo.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro