Şova mai stă în arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şova mai stă în arest

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, marţi, prelungirea măsurii arestării preventive a senatorului Dan Şova cu 30 de zile. Instanţa a admis propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) de prelungire a mandatului începând cu 3 ianuarie până la 1 februarie inclusiv, însă decizia nu e definitivă şi poate fi contestată.
Totodată, Instanţa supremă a respins ca nefondată cererea lui Dan Şova de a fi plasat în arest la domiciliu.
Săptămâna trecută, Dan Şova a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, după ce ÎCCJ a admis contestaţia DNA împotriva plasării acestuia în arest la domiciliu.
Dan Şova fusese plasat în arest la domiciliu pe 4 decembrie, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă în legătură cu contracte de asistenţă juridică de la CET Govora.

100.000 de euro pentru trafic de influenţă

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea de contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
„Concret, Dan Şova i-a spus persoanei denunţătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistenţă juridică cu CET Govora SA, de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova a pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă", susţin procurorii.
Procurorii au constatat că Mihai Bălan a încheiat două contracte cu societatea de avocaţi şi, în perioada ianuarie 2012 - august 2014, a avizat din partea CET plăţile efectuate în baza acestora, cu încălcarea dispoziţiilor legale, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale societăţii de stat, producând o pagubă patrimoniului de peste 1,3 milioane lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro