Pe Şos. Buzăului şi Calea Călăraşilor sunt în plină derulare lucrările de înlocuire a bordurilor vechi cu altele noi. După ce acestea vor fi puse pe poziţie, se va trece la refacerea carosabilului, prin înlăturarea asfaltului vechi şi turnarea de covor asfaltic nou. Practic, se vor face aceleaşi operaţiuni efectuate în toamna anului trecut pe Şos. Buzăului, de la intersecţia cu Str. Chişinău până la Centură, iar pe Calea Călăraşilor pe tronsonul cuprins între benzinăria "Luk Oil" şi zona Ciocârlia. Ritmul de înlocuire a bordurilor este unul destul de lent, iar asta pentru că nu se poate lucra decât atunci când temperaturile sunt pozitive, pentru că altfel nu se poate turna betonul de legătură. "Dacă avem temperaturi sub zero grade nu avem cum să lucrăm cu betonul", explică reprezentanţii Primăriei Brăila. Potrivit acestora, până în momentul de faţă, gradul de înlocuire a bordurilor este de 40 - 45%, atât pe Şos. Buzăului cât şi pe Calea Călăraşilor.
După cum se ştie, lucrările pe cele două artere rutiere importante ale municipiului, pe tronsoanele finalizate deja, au demarat la începutul lunii noiembrie, în loc de începutul lui septembrie, aşa cum era prevăzut iniţial. Şoferii au avut de pătimit pe parcursul lunii noiembrie, când deja începuseră ploile de toamnă, iar pe porţiunile aflate în lucru se circula extrem de greu. La începutul lunii decembrie s-a reuşit totuşi să se facă asfaltarea celor două porţiuni amintite mai sus. Întrebaţi dacă asfaltul nu se va degrada mai repede decât ar fi normal, din cauza faptului că a fost turnat pe timp de iarnă, responsabilii cu lucrarea, din cadrul Primăriei Brăila, spun că nu este nicio problemă, deoarece s-a folosit o formulă nouă la turnarea respectivului asfalt, care îl face mai elastic şi, deci, mai durabil. "Are în componenţă poliester şi bile de cauciuc. E o formulă nouă, intrată în România doar de doi ani, care îmbunătăţeşte mult calitatea şi durata de viaţă a carosabilului", spun funcţionarii municipalităţii.
Lucrare executată de "Tancrad", cu termen de finalizare luna august
Reamintim că atât Şoseaua Buzăului cât şi Calea Călăraşilor au fost programate pentru lucrări de reabilitare şi modernizare, pe tronsoanele cuprinse între Bariera Călăraşilor şi Şoseaua de Centură. Reabilitarea constă, în principal, în refacerea covorului asfaltic, înlocuirea bordurilor şi ridicarea la cotă a canalizărilor şi gurilor de scurgere, pe o lungime de 2,9 km pentru Calea Călăraşilor şi cam tot la fel pentru Şoseaua Buzăului. Investiţia pentru Şoseaua Buzăului va fi de 4,388 milioane lei (fără TVA), în timp ce pentru Calea Călăraşilor bugetul este un pic mai mare, deoarece aici este prevăzută şi realizarea a 3 sensuri giratorii: în dreptul Liceului de Construcţii, la intersecţia de la Kaufland şi la intersecţia cu Centura) - 5,3 milioane lei, preţul final de adjudecare fiind 5,267 milioane lei, fără TVA. Investiţia este acoperită în proporţie de 75% cu bani de la bugetul de stat şi 25% de la bugetul local.
Cele două contracte de lucrări, inclusiv partea de consultanţă, au fost câştigate în urma selecţiei de oferte de către "Tancrad" şi "Add Global Design" din Galaţi, având subcontractant "Tancrad Construct" din Brăila, practic o subsidiară al grupului de firme aparţinând familiei milionarilor gălăţeni Stăncic, care în prezent au probleme cu justiţia din cauza asocierii cu preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, în comiterea unor ilegalităţi.
Concret, lucrările de reabilitare ale celor două importante artere rutiere din municipiu vor consta în "raşchetarea" în profunzime a actualului strat de asfalt şi turnarea unuia nou.
Primăria Brăila anunţase iniţial că lucrările vor începe spre sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, însă şantierul a fost deschis efectiv abia în prima săptămână din noiembrie. Tot Primăria spune că termenul de finalizare este luna august a anului în curs.