Aproape 1.000 de şomeri brăileni şi-au găsit un loc de muncă, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila, în primul trimestru al acestui an. În măsurile active prevăzute de lege, în perioada menţionată, au fost cuprinşi 3.650 solicitanţi de loc de muncă, din care, 912 persoane (aproximativ 25% ) au devenit persoane ocupate. Au participat la serviciile de mediere a muncii, în această perioadă, 87,2% dintre persoanele ocupate. De menţionat este faptul că 112 persoane şi-au găsit un loc de muncă în urma participării la cursurile de formare profesională organizate de agenţie. Analizând structura pe grupe de vârstă a persoanelor ocupate prin Programul de Ocupare a Forţei de Muncă al AJOFM Braila, se observă faptul că ponderea cea mai ridicată este deţinută de persoanele ocupate cu vârsta mai mare de 45 ani. Mai exact, numai 21,2% dintre cei care şi-au găsit loc de muncă aveau vârsta sub 25 ani, 26,3% între 25-35 ani, 23,5% între 35-45 ani, iar 29,0% cu vârsta mai mare de 45 ani. Structura acestora pe niveluri de pregătire, a fost următoarea: 9,1% cu nivel de pregătire primar; 31,4% cu nivel de pregătire gimnazial; 29,9% cu nivel de pregătire profesional sau şcoala de arte şi meserii; 21,2% cu nivel de pregătire liceal sau postliceal; 8,4% cu nivel de pregătire universitar. Astfel, se poate observa că 70,4% dintre persoanele ocupate, au nivel de pregătire primar, gimnazial şi profesional sau şcoală de arte şi meserii. Acest aspect este în concordanţă cu structura şomerilor aflaţi în evidenţa AJOFM Brăila, la data de 31 martie, respectiv 83,3% sunt şomeri cu nivel de pregătire primar, gimnazial şi profesional sau şcoală de arte şi meserii, 13,0% cu nivel de pregătire liceal sau postliceal şi 3,7% cu nivel de pregătire universitar. În evidenţa AJOFM Brăila, la data menţionată, se aflau 7.869 şomeri, dintre care 36,0% femei. Dintre şomerii înregistraţi 38,5% provin din mediul urban, iar 61,5% din mediul rural. Valoarea ratei şomajului înregistrată la nivelul judeţului Brăila, la aceeaşi dată, a fost de 5,7%.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.