* evenimentul s-a produs, azi-noapte, pe Bulevardul Dorobanţilor
Azi-noapte, un autoturism marca Audi s-a înfipt în refugiul de tramvai, pe Bulevardul Dorobanţilor. La volan se afla un brăilean de 33 de ani, care, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra masinii. Acesta venea dinspre zona Catedralei şi se îndrepta spre strada Şcolilor. După ce maşina a ajuns pe refugiu, poliţiştii au mers la faţa locului pentru cercetări iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cel care conducea nu prea avea ce căuta la volan, pentru că nu avea permis.
Potrivit poliţiştilor, pe numele teribilistului de la volan a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de distrugere şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.