Şofer băut din Ciocile, tras pe dreapta de poliţişti, pe B-dul Dorobanţilor. În maşină era şi proprietarul, care este şi el cercetat penal, întrucât l-a lăsat la volan pe cel băut.
În noaptea de 26 mai, la ora 02:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică, au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa în mod sinuos pe Bulevardul Dorobanților din municipiu. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Ciocile, județul Brăila.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele său, a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că deținătorul autovehicului este un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Brăila, ce se afla pe locul din dreapta față, încredințându-i autovehiculul spre conducere bărbatului în cauză, cunoscând faptul că se afla sub influența alcoolului. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredinţarea unui vehicul către o persoană care se află sub influența alcoolului”, au transmis poliţiştii.