Ghinion pentru şoferul unui autoturism "BMW". A venit din Bucureşti şi circula liniştit prin Brăila, deşi era sub influenţa alcoolului. Nu a trecut neobservat de poliţişti.
În dimineaţa zilei de 10 martie, la ora 04.10, poliţişti de la Serviciul Rutier l-au depistat în trafic, pe Bulevardul Dorobanţilor, pe Aurel S. (33 de ani), din Bucureşti, în timp ce conducea autoturismul "BMW", aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. "Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat ca avea 0,50mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Pe numele celui depistat a fost întocmit dosar penal, conform prevederilor Art. 336 din Codul penal.
În noaptea de 9 spre 10 martie, la ora 00.50, în plasa poliţiştilor a picat şi un şofer brăilean, băut mangă. Lucrători de la Biroul Ordine Publică l-au depistat în trafic, pe strada Theodor Aman, la intersecţia cu strada Carpaţi, pe Florian D. (48 de ani), din municipiu, în timp ce conducea autoturismul "Dacia". Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. De asemenea, efectuând verificări în bazele de date, poliţiştii au mai stabilit că bărbatul aflat la volan nu este posesor al permisului de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. El s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.