Un bărbat din satul Perişoru a primit vizita cumnatului său, care i-a furat din grajd un miel. Hoţul s-a ales cu dosar penal, iar animalul a fost recuperat de oamenii legii.
În ziua de 9 martie, la ora 14.05, personalul de serviciu din cadrul Poliţiei oraşului Ianca a fost sesizat despre furt, prin apelul de urgenţă 112. Ghiţă P. (59 de ani), domiciliat în satul Perişoru, le-a spus poliţiştilor că în aceeaşi zi a venit în vizită la domiciliul său cumnatul lui, Costel C. (52 de ani), care i-a sustras din grajd un miel, în valoare de 200 de lei. "Poliţiştii au început cercetările şi au stabilit că cele sesizate se confirmă, prejudiciul fiind recuperat.
Faţă de bărbatul de 52 de ani a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.