Nu ştim câtă lume îşi mai aduce aminte de Societatea Comercială "Egreta" din Brăila. Cine a înfiinţat-o, ce profil de activitate avea, câţi angajaţi o fi avut... Ce ştim e că în urma acestei firme a rămas o clădire ridicată în stilul amalgamat de pe la începutul anilor 90, pe Bulevardul Independenţei, între Gării şi Republicii. Există şi o placă de marmură pe frontispiciul imobilului, cu următorul înscris: "Societatea Comercială "Egreta" - Brăila. Fondată 1990. Construită 1993, Arh. M. Ştefănescu". De foarte mulţi ani, acest sediu de firmă e pustiu, iar de ceva vreme intrarea principală e blocată cu câteva foi de tablă prinse în sudură. Dar nu ăsta e subiectul articolului de faţă, ci personajul care şi-a făcut culcuş la capătul scărilor de acces. Cine trece pe bulevard, la anumite ore ale zilei, îl poate vedea cuibărit într-o canapea picată într-o rână. Vreo trei paltoane îi ţin loc de plapumă, ca să îl ferească de frigul tot mai pătrunzător de afară. "Am avut şi plăpumi, dar mi le-au furat nenorociţii ăştia care dau târcoale pe aici. Mi-au luat şi sapa cu care mă mai duceam pe la cimitire, să muncesc, să fac bani de-o ţigară şi un pahar de băutură", ne-a spus cu ciudă în glas. E o umbră de om, are ridurile feţei năpădite de barbă, iar pantalonii soioşi şi uzi până spre glezne răspândesc miros înţepător de urină. Ochii albaştri sunt tulburi şi apoşi de la frigul de afară, dar şi de la lacrimi, fiindcă plânge des, la două cuvinte îi dau lacrimile. Ne spune că de vreo 40 de ani nu mai are casă şi plânge. Îşi aduce aminte că avea o soră care a murit prin America şi plânge iar, apoi se mai calmează şi vorbeşte, oarecum detaşat, despre iarna care o să-l prindă fără ghete în picioare. "Uite, talpa asta pică, nu mai ţine mult! Asta-i cel mai rău, când te ia frigul de la picioare e nenorocire", spune cu experienţa multelor ierni trăite sub cerul liber. E al treilea an de când are "casa" acolo, pe treptele de la "Egreta". Este spaţiul lui şi nu are chef să-l împartă cu nimeni. "A venit unul odată şi s-a aşezat pe scări să se culce, da i-am zis să plece. Păi ce, la mine e hotel?!", se întreabă retoric, cu glas serios, de proprietar ofensat.
Zice că îl cheamă Eugen Ciupitu, are 64 de ani şi Primăria nu-i dă casă fiindcă şi-a pierdut actele. "Nu mai am certificatul de naştere şi n-am cum să scot altul, că eu nu sunt de aici. Mama a făcut copii în toată ţara, pe mine m-a născut în comuna Bârca, din judeţul Dolj, pe frate-miu în Buzău, pe soră-mea în Brăila. Acum am rămas singur (plânge din nou). N-am bani de acte, n-am casă, n-am nimic. Dacă aveam unde să dorm ca lumea, mă angajam şofer, că asta-i meseria mea. Aşa, ce să fac, să mă duc să conduc nedormit, să omor lumea?!", se întreabă iar cu subînţeles.
Din copilărie îşi aminteşte că a locuit într-o casă de pe strada Ştefan cel Mare şi a învăţat la Şcoala nr. 10. Apoi s-a angajat ca şofer pe la mai multe autobaze din oraş. Apoi i-a murit mama, i-a murit nevasta, în 1982, au murit şi sora şi fratele şi n-a mai rămas nimeni care să-i poarte de grijă, în afară de tutun şi alcool. Şi de creştinii care îi mai dau de pomană câte o porţie de mâncare, în drum spre biserică. Acum aşteaptă o nouă iarnă, rugându-se la Dumnezeu să-l ajute să facă rost de o pereche de ghete şi să îl ferească de hoţii care ar râvni la paltoanele lui şi la canapeaua şuie ce-i ţine loc de casă, lângă acel sediu abandonat, care a adăpostit cândva o firmă cu numele "Egreta".
