Mergi la conţinutul principal

Şi-au tâlhărit prietenul de pahar

Miercuri dimineaţă, Octavian S. le-a povestit poliţiştilor că totul s-a întâmplat în seara anterioară, când a mers în vizită la Costel Cătălin G., unde se afla şi un prieten comun de-al lor, anume Geani D. După ce au consumat băuturi alcoolice împreună, între ei s-a ivit o discuţie contradictorie pe timpul căreia cei doi l-au lovit pe reclamant, i-au sustras din buzunarul pantalonilor un telefon mobil şi i-au smuls de la gât un lănţişor din aur cu cruciuliţă. Valoarea totală a bunurilor sustrase este de 3.440 de lei. Prin lovire, victimei i-au fost produse leziuni corporale minore ce urmează să fie examinate de medicul legist. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie şi se continuă cercetările pentru depistarea şi audierea celor doi reclamaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro