După mai bine de doi ani de când conducerea Poliţiei brăilene a fost asigurată doar prin interimate, instituţia ar putea avea, în sfârşit, inspector şef. Astăzi, la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) este programat concursul pentru ocuparea funcţiei de conducere. Singurul care s-a înscris pentru susţinerea interviului este cms. şef Mircea Vizitiu, împuternicit din toamna anului trecut pe funcţia de adjunct al şefului IPJ, anterior, timp de un an de zile, acesta fiind împuternicit ca şi inspector şef al IPJ Brăila.
După cum ne-a precizat scms. Răzvan Rădoi, din cadrul IGPR, concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şef la nivelul IPJ Brăila este programat pentru 19 februarie, începând cu ora 9.00 şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu pe subiecte profesionale. "Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat «admis» candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00. Vă informăm că la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de inspector şef la I.P.J. Brăila, până la această dată, s-a înscris un singur candidat", ne-a transmis reprezentantul IGPR. În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să fie ofiţeri, să fi obţinut în ultimii 3 ani calificativul de cel puţin "Bine" la evaluarea de serviciu/aprecierea profesională individuală, să deţină gradul profesional de minimum inspector principal de poliţie, să aibă 5 ani vechime în unităţile MAI şi 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei. În plus, o altă condiţie cerută de IGPR pentru candidaţi era o vechime de 3 ani în funcţii de conducere în unităţile MAI. Pentru a putea participa la concursul pentru şefia IPJ Brăila, ofiţerii nu aveau voie să fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Timp de un an şi jumătate, Vizitiu a asigurat conducerea IPJ Brăila
Din 4 octombrie 2013, cms. şef Mircea Vizitiu a fost împuternicit de IGPR pe funcţia de adjunct, pentru o perioadă de 6 luni, asta după ce a expirat împuternicirea pe o perioadă de un an a ofiţerului la şefia IPJ Brăila. Şi postul de adjunct a rămas vacant, din toamna anului trecut, după ce cms. Constantin Glugă a plecat în misiune ONU. Pe 14 martie, la sediul IGPR s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea postului de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila (IPJ). Doi ofiţeri s-au înscris atunci în cursă, comisarul şef Mircea Vizitiu, împuternicit pentru 6 luni la şefia Poliţiei brăilene, şi subcomisarul George Ionescu, din cadrul DIICOT Galaţi. Ambii au obţinut sub nota 7 la interviul susţinut în faţa conducerii IGPR, interviu ce a constat în chestionarea pe subiecte strict profesionale şi de management.
În luna aprilie, după expirarea perioadei de 6 luni împuternicire, IGPR a prelungit împuternicirea pe funcţie a cms. şef Vizitiu încă 6 luni, până la începutul lunii octombrie 2013.
Un alt concurs pentru funcţia de şef al IPJ Brăila a avut loc pe 5 aprilie 2012. Patru ofiţeri brăileni s-au înscris atunci în "luptă", ulterior unul s-a retras din motive personale, respectiv şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, cms. Bogdan Zotoi. "Confruntarea" s-a dat între cms. şef Costel Arbunea, şeful Poliţiei Municipiului, cms. Constantin Glugă, adjunctul şefului IPJ Brăila şi scms. Valentin Damian, ofiţer la Serviciul Economic. Niciunul dintre cei trei ofiţeri nu a fost declarat câştigător.
Fotoliul de şef al Poliţiei brăilene a rămas vacant după ce cms. şef Cătălin Chivu a pierdut conducerea, fiind desemnat, începând cu 7 decembrie 2011, să îşi desfăşoare activitatea la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Fostul şef al IPJ Brăila continuă în prezent "lupta" cu MAI în instanţă.