* întâlnirea a avut loc azi dimineaţă, la depoul Radu Negru, iar din imaginile primite la redacție reiese că angajaţii nu prea respectă distanţa de 1,5 m între persoane * şedinţa a fost convocată de noul director al „Braicar”, Mihai Rusinoiu, care, în ciuda fotografiilor primite pe adresa redacţiei, ne-a declarat că salariaţii au respectat distanţarea socială
Mai mulţi angajaţi ai „Braicar” s-au întâlnit azi dimineaţă în incinta depoului de la Radu Negru pentru o şedinţă, însă regulile privind distanţărea socială par să fie ignorate. Cel puţin aşa reiese din pozele de la întâlnire primite într-o sesizare pe adresa redacţiei, în care se poate observa cum aceştia nu respectau distanţa de 1,5 metri.
Şedinţa a fost convocată de noul director al „Braicar”, Mihai Rusinoiu, care ne-a declarat că oamenii au respectat totuşi distanţarea socială. Acesta ne-a spus că motivul adunării a fost acela de a-i cunoaşte mai bine pe angajaţi, la o lună de preluarea mandatului dorind să le asculte părerile vizavi de activitatea pe care o desfăşoară în cadrul sociatăţii de transport public în comun.
„Nu ştiu dacă chiar a fost fără distanțare socială. Nu ştiu cum au fost făcute fotografiile, dar nu a fost fără distanţare. Oamenii au stat înşiraţi la umbră, eu am fost singurul care am stat în soare. Pur şi simplu s-a împlinit o lună de când am fost mandatat să conduc Braicarul şi am considerat că este normal să mă întâlnescu cu oamenii după ce am luat contact cu situaţiile din documente, să vedem ce doleanţe, ce nemulţumiri au sau n-au. Nu ştiu câţi au fost exact, să fi fost în jur de 25-30 de salariaţi. Le-am spus să stea depărtaţi, să poarte masca. Eu am stat depărtat de ei, aveam masca dar am lăsat-o, fiind în aer liber, ca să mă poată auzi, că nu am avut microfon sau portavoce”, ne-a declarat Mihai Rusinoiu, noul manager „Braicar”.
Întrebat dacă de la începutul pandemiei şi până în prezent au fost confirmaţi angajaţi ai „Braicar” cu Covid-19, acesta ne-a declarat că nu au existat astfel de situaţii.