Într-un cadru festiv, ieri, Şcoala nr. 10 a devenit Şcoala "Anton Dumitriu", punându-se astfel sub ocrotirea cunoscutului filosof şi logician brăilean. Evenimentul a fost moderat de directorul şcolii, prof. Valentina Duca. Primarul Aurel Simionescu şi inspectorul general Viorel Botea au urat mult succes şcolii pe noul drum, să facă cinste numelui ales. Directorul Muzeului Brăilei, prof. univ. dr. Ionel Cândea, a vorbit elevilor şi profesorilor despre importanţa lui Anton Dumitriu în cultura română, opera sa şi calitatea actului educaţional realizat în calitate de profesor al Universităţii Bucureşti. A luat apoi cuvântul preşedintele comitetului de părinţi, iar elevii au prezentat un scurt moment artistic, care s-a finalizat cu un recital al grupului vocal al şcolii, premiat în mai multe rânduri la concursul "Vocile copilăriei". Momentul important din viaţa şcolii a fost onorat de zeci de directori de şcoli brăilene, inspectori şi profesori apropiaţi instituţiei.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.