Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă cu privire la accelerarea investiţiilor de infrastructură, astfel încât timpul de obţinere a autorizaţiilor de construire şi a avizelor să se scurteze semnificativ.
„Deschidem practic o nouă etapă în investiţiile în infrastructură prin acest sistem, graţie căreia vom reuşi să economisim foarte mult timp din proiecte. După cum ştiţi proiectele nostre sunt proiecte foarte lungi. Mare parte din acest timp era consumat cu obţinerea avizelor şi autorizaţilor de construire", a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Dan Costescu.
El a explicat că după adoptarea Ordonanţei nu se va mai pierde aproximativ jumătate de an pentru obţinerea autorizaţiilor.
„Din cele cinci-şase luni câte se pierdeau în medie cu obţinerea autorizaţiilor, în mare parte veneau de la scoaterea din circuitul agricol. Acum nu va mai fi cazul. Nu se mai aşteaptă obţinerea tuturor avizelor pentru documentaţia de Autorizaţie de Construire, ci se obţine un aviz de principiu în doar 10 zile. S-a facut şi aici o economie de câteva luni", a precizat Costescu.
Birocraţie eliminată
De asemenea, şi scoaterea unui teren din fondul forestier se bazează acum pe un aviz preliminar, potrivit ministrului.
„Avizele nu au fost eliminate, doar că le-am împărţit în două: cele preliminare, care odată obţinute nu mai condiţionează autorizaţia de construire şi cele finale care îşi urmează cursul şi continuă după autorizaţia de construire", a arătat Costescu.
Totodată, Costescu a anunţat că proiectanţii vor avea obligaţia să facă ieşiri de pe autotrăzi la orice reşedinţă de judeţ.
„Vom avea şi norme de proiectare speciale care vor obliga proiectanţii să facă ieşiri de pe autostradă la orice reşedinţă de judeţ, a oraşelor importante şi polilor economici. Nu ca până acum când totul era o problemă de lobby. Din acest moment, totul devine reglementat", a explicat ministrul.