Sunt împrejurări în care, cu toată munca, cu toată implicarea, cu tot efortul depus, dacă norocul nu-ţi surâde nu poţi realiza ceea ce ţi-ai propus. Asta li s-a întâmplat elevilor lui Daniel Timofte sâmbătă, la debutul în Liga a II-a.
Deşi brăilenii au avut mai multe ocazii decât adversarii lor, deşi au avut mai mult posesia mingii şi au dominat teritorial, cele trei puncte puse în joc au plecat la Năvodari.
Prima repriză nu a fost una spectaculoasă, ci una de luptă în care raportul situaţiilor de poartă a fost de partea gazdelor.
Iosofache (min. 5) a şutat pe spaţiul porţii de la 25 m, însă Olteanu a fost la post, după care l-au imitat Nelu Bucă şi Bosoi.
Presiunea gazdelor s-a concretizat în minutul 22, când Gabriel Bosoi a pătruns în careu şi de la 5 metri a şutat fără speranţe pentru Olteanu. iar publicul brăilean începea creadă într-un prim succes al favoriţilor. Opt minute mai târziu Sorin Bucă a expediat un trasor de la 28 de metri şi Olteanu a scos in extremis mingea de sub transversală.
Oaspeţii au fost o singură dată periculoşi în această parte a întâlnirii, în minutul de prelungire. când Boroştean a pătruns în careul brăilean. însă a fost blocat în momentul şutului de Iosofache.
Ndigwe a fost faultat în careul oaspeţilor. dar centralul nu a văzut faza
Tot CF Brăila a fost cea care a dictat ritmul partidei şi după pauză. La doar două minute de la reluare gazdele au beneficiat de un corner, Marius Oprea a centrat pe colţul lung şi Sorin Bucă a trimis mingea, cu capul, pe lângă poartă.
După alte opt minute Ndigwe a pătruns în careul oaspeţilor şi a fost faultat de portarul Olteanu, însă centralul a considerat că jucătorul nigerian a simulat şi i-a acordat cartonaş galben. Lovit însă destul de serios, Ndigwe a fost înlocuit cu Stănciuoiu şi s-ar putea să stea departe de gazon mai multe săptămâni. CF Brăila a continuat să-şi maseze adversara în propria jumătate de teren, însă Nelu Bucă a şutat în minutul 61 în plasa laterală, iar la faza următoare Iosofache a rămas singur cu Olteanu, a şutat la colţul lung însă portarul echipei vizitatoare a reuşit, in extremis, să trimită mingea în corner.
Abia în minutul 63 Săgeata Năvodari a izbutit să iniţieze o acţiune de contraatac periculoasă, mingea a ajuns la Jianu, care, de la doar 4 metri a şutat peste transversală.
Momentul psihologic al partidei s-a derulat în minutul 66, când Marius Oprea a obţinut lovitură de la 11 metri pentru CF Brăila, însă Nelu Bucă a şutat imprecis, mingea a şters transversala şi apoi a ieşit în afara terenului.
Brăilenii au continuat să atace însă au neglijat faza defensivă şi într-un sfert de oră, după două acţiuni care nu anunţau mai nimic oaspeţii au reuşit să întoarcă rezultatul în favoarea lor. În minutul 73, Valentin Alexandru a marcat golul egalizator, iar cu două minute înainte de finalul partidei Jianu a stabilit scorul final, 2-1 pentru Săgeata Năvodari.
Gazdele au sperat până la încheierea jocului că vor obţine măcar un punct, însă zeiţa Fortuna nu le-a surâs sâmbătă, pentru că mingea şutată de Henry, în prelungiri, l-a lăsat fără replică pe Olteanu dar s-a scurs pe lângă poartă şi astfel CF Brăila a ratat şansa de a obţine o remiză, deşi, conform aspectului jocului, merita toate punctele.