Reprezentativa României, care va evolua în grupa F în preliminariile Campionatului European din 2016, în compania selecţionatelor Greciei, Ungariei, Finlandei, Irlandei de Nord şi Insulelor Feroe, are şanse uriaşe de calificare, consideră oamenii din fotbalul românesc.
"E o grupă echilibrată, dar avem şanse mari la calificare, pentru că sunt destule echipe pe care le putem învinge. Sigur ne vom lua revanşa în faţa grecilor", a spus fotbalistul Nicolae Dică, de la FC Viitorul.
Antrenorul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a afirmat că România are şanse mari de calificare, însă a precizat că diferenţele de valoare nu mai sunt atât de mari între primele reprezentative.
Fostul fotbalist Ionuţ Lupescu, UEFA chief technical officer, a declarat agenţiei MEDIAFAX, că în grupa F a preliminariilor Euro-2016 din care face parte România nu există o favorită clară şi a precizat că echipa naţională are "şanse bune de calificare".
Antrenorul formaţiei Rapid, Viorel Moldovan, a declarat că echipa naţională a României a fost repartizată în preliminariile Euro-2016 într-o grupă foarte accesibilă, precizând că dacă nici acum nu se califică tricolorii sunt "fraierii fraierilor".
Fostul atacant al echipei naţionale susţine că în grupa F România ar putea fi surprinsă doar de finlandezi cu Moş Crăciun. "Din punctual meu de vedere, e clar că nu se poate întâmpla nimic. Adică cine să se surprindă în grupa asta? Cu ungurii am jucat, îi ştim, pe greci îi ştim, şi dacă nu eram fraieri îi scoteam de la baraj... şi atunci cine să ne surprindă? Poate finlandezii cu Moş Crăciun", a adăugat, ironic, Viorel Moldovan.
Fostul internaţional Gheorghe Hagi a catalogat drept "accesibilă" grupa F de calificare la turneul final al Campioantului European din 2016.
"Nu suntem calificaţi la europene sau la mondiale de ceva timp, aşa că trebuie să ne unim cu toţii. Este accesibilă şi atunci trebuie să ne unim cu toţii, tot ce înseamnă suflarea fotbalistică pentru echipa naţională şi să obţinem calificarea. Ne trebuie o atmosferă foarte bună care să înconjoare echipa naţională. Este o grupă accesibilă. Depinde de noi, trebuie să canalizăm energia pe echipa naţională în următorii doi ani pentru că trebuie să ne calificăm. Trebuie să credem în şansa noastră, toată lumea", a spus Hagi la Dolce Sport.