• de câteva săptămâni, circulaţia auto pe Calea Galaţi, de la podul Brăiliţa până în cartierul Vidin, se desfăşoară cu mare dificultate, din cauza şanţurilor săpate transversal pe carosabil • şoferii îi acuză pe muncitori că nu astupă măcar superficial aceste şanţuri • lucrarea este derulată de CUP “Dunărea”, care racordează pe cheltuială proprie toate casele de pe Calea Galaţi la reţelele de apă şi canalizare, înainte de a se reface covorul asfaltic de pe stradă
De când s-a dat startul lucrărilor de reabilitare a străzii Calea Galaţi, pe porţiunea cuprinsă între pod Brăiliţa şi cartier Vidin, circulaţia auto a devenit o adevărată cursă cu obstacole în zonă. Chiar dacă sunt conştienţi că este vorba, totuşi, de un şantier în lucru, şoferii îi acuză pe muncitori că nu se obosesc să acopere măcar superficial, cu un strat de piatră, şanţurile săpate pe transversalul străzii. “Circul pe această rută de câteva ori pe zi şi trebuie neapărat să ajung cu maşina în service pentru că mi-am distrus-o în şanţurile astea. Eu înţeleg că sunt lucrări de reabilitare, dar chiar nu se poate să astupe şanţurile cu nişte piatră?! Am ajuns în situaţia de a opri în dreptul echipelor de muncitori şi de a le striga să pună mâna să astupe şanţurile, că ne nenorocim maşinile. Dar eu spun, eu aud, că ei fac tot ce ştiu. Adică nimic! Câteodată, văd seara că ies oamenii care locuiesc în zonă să mai împingă nişte piatră în şanţurile din dreptul casei lor, că în rest nu se deranjează nimeni...”, ne-a spus brăileanul Ion D.
Şanţurile care îi exasperează pe şoferi nu sunt săpate de firma care a câştigat contractul de reabilitare a acestui tronson din Calea Galaţi, ci de echipele de lucru ale Companiei de Utilităţi Publice “Dunărea” Brăila. Directorul acestei instituţii, Silviu Mangiurea, ne-a explicat că a avut iniţiativa de a face racorduri de apă şi canalizare la toate casele de pe tronsonul respectiv, înainte de a se turna covor asfaltic pe carosabil. “Există această lucrare de reabilitare a Căii Galaţi, iar noi am considerat că e bine să racordăm acum toate locuinţele la infrastructura de apă şi canalizare, pentru că, după ce se va turna asfaltul, nu se va putea interveni asupra acestei străzi pe o perioadă de 5 ani. Încă mai existau în zonă gospodării care nu erau racordate la reţeaua de apă sau canalizare, iar multe dintre gospodăriile deja racordate aveau conducte vechi şi uzate, ce necesitau înlocuirea. Din acest motiv am găsit de cuviinţă să punem lucrurile la punct acum, când strada a intrat în reabilitare”, ne-a declarat Mangiurea. În ceea ce priveşte disconfortul provocat şoferilor, directorul CUP “Dunărea” dă asigurări că se face tot posibilul pentru ca acesta să fie minim. “În fiecare după-amiază se pune mahmudie în şanţuri, adică un sort din piatră care se împănează când este umezit. Din păcate, din cauza traficului intens, momentul cinetic al roţilor împrăştie acest pietriş”, susţine Mangiurea.
Acesta ne-a mai spus că intervenţii asupra reţelelor subterane se vor face şi pe Calea Călăraşilor, pe tronsonul dintre Piaţa Independenţei şi Piaţa Traian, care urmează să intre în modernizare din vara acestui an. Acolo urmează ca ţevile de apă, care sunt din fontă, vechi de 100 de ani, să fie schimbate. Conductele de canalizare, în schimb, chiar dacă au aceeaşi vechime, nu vor fi schimbate ci doar cămăşuite pe interior cu un material special, care le va prelungi durata de viaţă cu cel puţin 50 de ani.
În ceea ce priveşte lucrările de racordare derulate în prezent de CUP “Dunărea”, acestea sunt făcute pe banii companiei, atât ca manoperă cât şi ca materiale folosite. Ţevile de apă sau canalizare sunt duse până la limita de proprietate a gospodăriilor, urmând ca beneficiarii să îşi monteze sau să îşi schimbe, după caz, conductele din curte pe cheltuială proprie. Costul unui racord făcut de CUP “Dunărea” variază între 2.000 şi 3.000 de lei, funcţie de lungimea ţevilor folosite. În total, 56 de gospodării vor beneficia de aceste lucrări.
Conducerea CUP “Dunărea” estimează că va finaliza racordările pe Calea Galaţi în circa două săptămâni. După ce ţevile de apă şi canalizare vor fi puse pe poziţie, firma care a câştigat contractul de modernizare a acestei porţiuni din Calea Galaţi, “Telor Invest” Bucureşti, va putea începe operaţiunile de refacere a covorului asfaltic. Lucrarea este finanţată de Ministerul Dezvoltării, care a alocat pentru acest proiect 3 milioane de lei, fără TVA, în baza Ordonanţei 28 din 2013.