* brăileanul Nicolae Doroftei a decedat duminică 17 noiembrie * “Părintele”, aşa cum era cunoscut în ţară , a avut rezultate notabile ca sportiv * a fost consilier al preşedintelui FR Şah, arbitru de lot naţional, iar între anii 1992 şi 1999 a fost vicepreşedintele Federaţiei * a publicat peste 500 de articole de specialitate în revistele Şah, Gambit, TIMŞAH şi Europe - Echecs din Franţa * trupul neânsufleţit este depus la capela cimitirului Sfântul Constantin * înmormântarea va a vea loc mâine, miercuri, 20 noiembrie, la ora 10.30
Lumea şahului românesc este mai săracă, după ce maestrul FIDE Nicolae Doroftei a plecat dintre noi duminică, 17 noiembrie. Trupul neânsufleţit este depus la capela cimitirului Sfântul Constantin, înmormântarea urmând a avea loc miercuri, în jurul orei 10.30. Deţine titlul de maestru FIDE, arbitru de lot naţional şi antrenor la Clubul de şah “Fairplay” din Brăila. Cu o experienţă de peste cinci decenii în lumea şahului, Nicolae Doroftei a fost consilier al preşedintelui Federaţiei Române de Şah şi arbitru de lot naţional. Între 1992 şi 1999, a fost vicepreşedintele Federaţiei Române de Şah. De-a lungul timpului a publicat peste 500 de articole de specialitate în revistele Şah, Gambit, TIMŞAH şi Europe - Echecs din Franţa.
Născut pe 4 septembrie, 1951, la Suceava, absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială, Nicolae Doroftei a fost fascinat de şah. A descoperit mirajul celor 64 de pătrate pe când avea doar cinci ani. Poreclit de cei din lumea sportului practicat, “Părintele”, Nicolae Doroftei a simţit pentru prima dată gustul victorie în clasa a X-a, când a câştigat Turneul Naţional de Şah. În 1968 a fost campionul României la juniori şi a uimit toată lumea sportului minţii pentru că a fost singurul copil din finală care nu avea antrenor. Component al echipei naţionale de juniori a României, în perioada 1967-1971,
“Părintele” a câştigat numeroase turnee internaţionale şi a participat ca sportiv la şase finale naţionale de şah pentru juniori şi seniori. Ca antrenor, Nicolae Doroftei a obţinut zeci de titluri de campioni ai României la juniori. De asemenea, Nicolae Doroftei a fost antrenor delegat la Şcoala marilor maeştri” de la Kiev, cu cel mai mai bun jucător din generaţia actuală, marele maestru internaţional Dieter Nisipeanu. A crescut generaţii de copii ce au devenit oameni adevarăţi.
A fost director de turneu la toate ediţiile Memorialului “Maria Albuleţ”, turneu internaţional de şah feminin. De altfel, “Părintele” a fost cel care a propus administraţeiei locale acest proiect. S-a căsătorit cu Luiza, de asemenea o şahistă cu rezultate în plan naţional care ulterior a predat şahul la Palatul Copiilor Brăila. Nicolae Doroftei are două fete, Anca şi Laura, iar cea de a doua i-a călcat pe urme. A fost campioană naţională şi a reprezentat România în concursuri internaţionale.
Matematica a fost una dintre pasiunile lui Doroftei. A participat la baraje pentru olimpiada internaţională de matematică. Literatura a reprezentat, de asemenea, o mare pasiune a lui Nicolae Doroftei, iar prima sa performanţă şcolară a fost aceea că a luat bacalaureatul cu nota 10 pe linie. I-au mai plăcut handbalul şi fotbalul, sporturi pe care le-a practicat, dar performanţele sale notabile, care l-au făcut cunoscut în ţară şi peste hotare, au fost cele din lumea şahului.