• Radu s-a impus în turneul băieţilor de 8 ani, Grigore în cel al băieţilor de 9 ani • la turneul de la Galaţi au participat 98 de şahişti
Doi şahişti brăileni de la clubul Orizont 64 pregătiţi de candidat mastru în şah Ionel Balcan, Alexandru Radu şi Matei Grigore, au participat la ediţia 2018 a Cupei Gernius - Moş Crăciun şi ambii au câştigat primul loc la categoriile lor de vârstă. Competiţia de la Galaţi, la startul căreia s-au aliniat 98 de copii şi juniori, a fost structurată pe patru categorii de vârstă.
Cei doi jucători brăileniu au avut neşansa ca în prima rundă să se întâlnească între ei, meciul a fost unul interesant, spectaculos pe alocuri şi s-a încheiat remiză.
Alexandru Radu şi Matei Grigore au participat la turneul şahiştilor avansaţi cu vârste până în 11 ani, turneu omologat la Federaţia Internaţională de Şah. Turneul băieţilor de 8 ani a fost câştigat de Alexandru Radu, care a acumulat 3 puncte şi jumătate din 6 posibile (3 victorii, o remiză şi o înfrângere), iar la băieţi 9 ani a câştigat Matei Grigore care a acumulat 4 puncte din 6 posibile (3 victorii 2 remize, o înfrângere).
Câştigătorii au primit din partea organizatorilor cupe, medalii, diplome şi dulciuri.
“Îi felicit pe cei doi talentaţi copii ai noştri pentru prestaţiile de la Galaţi şi pentru rezultatele obţinute. A fost un concurs bun, în care ambii au demonstrat o creştere valorică, îmbucurătoare în perspectiva finalelor Campionatului Naţional de şah pentru copii şi juniori de anul viitor”, ne-a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64 Brăila.