Începe bătălia în procesul Guvern vs Primăria Galaţi pentru mia de hectare a Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Începe bătălia în procesul Guvern vs Primăria Galaţi pentru mia de hectare a Brăilei

• instanţa a comunicat data primului termen în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti

 

Primul pas al bătăliei în instanţă iniţiată de Guvern împotriva autorităţilor gălăţene, pe tema miei de hectare de la Vădeni. În dosarul 44707/3/2017, deschis la finele lunii noiembrie anul trecut, apare data primului termen în proces: joi, 22 februarie, ora 08.30, Complet - C24 Fond-CA. Se deschide astfel calea unui proces care se anunţă a fi unul de durată, la finalul căruia Executivul urmăreşte să determine autorităţile gălăţene să finalizeze procedura privind predarea a 655 ha de teren de pe raza comunei Vădeni, parte a unui lot mult mai mare, cu o suprafaţă de 1.000 ha, făcut cadou vecinilor de peste Siret, în 2002, în vremea premierului Adrian Năstase.

Reamintim că, în cursul lunii septembrie 2017, Guvernul a aprobat un Memorandum de transmitere de către Secretariatul General al Guvernului a unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Galaţi în scopul adoptării de către acesta din urmă a unei hotărâri privind trecerea lotului de 655,29 ha din domeniul public al municipiului Galaţi în domeniul public al statului, pe motiv că terenul respectiv a fost dat Galaţiului sub condiţia de a se utiliza pentru construcţii de locuinţe şi utilităţi sociale, ori într-un final autorităţile vecine au ajuns să-l arendeze în scopuri agricole. Primăria Galaţi nu a pus în aplicare prevederile Memorandumului, în sensul că a retras în ultima clipă de pe ordinea de zi a şedinţei CLM de la finele lunii octombrie 2017 proiectul de HCLM “privind trecerea terenului în suprafaţă de 655,29 ha, aflat în comuna Vădeni, judeţul Brăila, din domeniul public al municipiului Galaţi în domeniul public al statului”, cerut în mod expres de către Guvern. În acest context, în noiembrie anul trecut, Executivul a formulat plângerea în instanţă, mai precis la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro