Programul Casa Verde, prin care utilizatorii casnici sunt stimulaţi să investească în instalaţii pentru încălzire care utilizează energie regenerabilă - panouri solare, pompe de căldură, instalaţii termice pe bază de peleţi etc - a început să prindă contur şi la Brăila. La Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) s-a primit aprobarea pentru primele cinci dosare de finanţare prin Programul Casa Verde. Este vorba despre trei proiecte de achiziţionare şi instalare de panouri solare şi două proiecte de achiziţionare şi instalare de centrale termice pe peleţi. Trei dintre aceste proiecte vor fi realizate în municipiul Brăila, unul în Cazasu şi unul în Vărsătura.
Suma acordată pentru un proiect este de până la 8.000 lei, în cazul pompelor de căldură, şi de până la 6.000 lei, pentru panouri solare şi centrale termice pe peleţi. Dacă investiţia depăşeşte ajutorul primit de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), diferenţa este suportată de beneficiar. În situaţia în care beneficiarul achiziţionează un panou solar, de exemplu, cu doar 3.000 lei, i se va deconta numai această valoare.
Judeţului Brăila i-au fost alocate, proporţional cu numărul de locuitori, prin decizie a preşedintelui AFM, fonduri în valoare de 1.893.325 lei. Dosarele de finanţare se depun la sediul APM Brăila, unde se face analiza conformităţii administrative a dosarului, iar analiza eligibilităţii şi aprobarea finală se obţin de la AFM Bucureşti. La final, semnarea contractului are loc la sediul APM Brăila.
Până în prezent, APM Brăila a trimis spre aprobare la Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti 24 de dosare de finanţare depuse de persoane fizice interesate.
"De menţionat că AFM nu acordă plăţi în avans şi finanţează (decontează) doar cheltuieli eligibile efectuate după semnarea contractului de finanţare. Beneficiarul este obligat să menţină investiţia realizată pentru o perioadă de cel puţin un an după finalizarea sa. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-urile www.afm.ro şi www.apmbr.ro şi la sediul APM Brăila, din B-dul. Independenţei, nr. 14, bl. B5, tel. 0339/401.834/5/6, interior 131", se arată într-un comunicat de presă al APM Brăila.