• ce e mai greu s-a făcut, respectiv subtraversarea la adâncime pentru racordul canalizării cu colectorul de pe bulevard, însă mai sunt de făcut racorduri la rețeaua de utilități pentru toți riveranii de pe strada Apollo, lucrare nu tocmai ușoară, dat fiind păienjenișul de țevi și cabluri din subteran
Odată rezolvată una dintre cele mai dificile probleme inclusă în lucrările adiacente podului de la Apollo, și anume subtraversarea la mare adâncime pentru racordul canalizării cu colectorul de pe Dorabanți, acum, pe ultima sută de metri a investiției, sunt alte intervenții, și ele deosebit de pretențioase. Astfel, după golirea de ape reziduale a canalizării, realizării de canivouri și cămine de vizitare (inclusiv unde terenul a fost împănat și consolidat cu piatră și pământ), încă mai sunt în desfășurare alte lucrări, care vizează legătura cu riveranii. Este vorba de rețelele de utilități (apă, gaze, electricitate, canal) ale căror vane și legături sunt în noile canivouri și cămine de vizitare. Iar dificultățile și răspunderea constructorului reprezintă un adevărat examen profesional, întrucât până la rampa podului toată strada Apollo este plină de șanțuri și gropi în care există un adevărat păienjeniș de conducte și cabluri, unele deviate acum, altele vechi de zeci de ani și aflate la adâncimi și direcții diferite, intersectate între ele etc. Aspecte ce trebuie terminate cât mai rapid, în contextul în care ne aflăm în pragul sezonului rece, iar intemperiile pot apărea oricând!