* calul a fost găsit înecat * lucrătorii ISU îl caută în continuare pe căruțaș
UPDATE: În urmă cu puțin timp, reprezentanții ISU au anunțat că, din cauza întunericului, căutările au fost sistate. Ele vor fi reluate mâine dimineață. Au găsit până acum unul dintre papucii cu care era încălțat. Se pare că, inițial, omul se salvaze, în sensul că nu căzuse în canal, însă a intrat să își dezlege și salveze calul. Nu a reușit.
STIRE INITIALA: Canalul comunei Zăvoaia a devenit un adevărat pericol. După ce în weekend un copil de 14 ani s-a înecat, în această după amiază autoritățile au fost alertate cu privire la un alt cetățean care a căzut în canal. Acesta avea căruța plină cu iarbă, iar la un moment dat a ajuns cu atelajul în apă. Potrivit martorilor, canalul are 4-5 metri adâncime și multă vegetație. Calul a fost găsit înecat. Atât animalul, cât și atelajul au fost scoase din apă. Lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila îl caută pe căruțaș.
Zona în care s-a înecat copilul de 14 ani nu este aceeași cu zona în care a căzut căruțașul, astăzi.
Vom reveni.