* la început de an, inculpatul P.G. de 73 de ani, acuzat de tentativă de omor, a primit vestea prelungirii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând din 17 ianuarie și până pe 15 februarie * în ziua de 17 decembrie, un bărbat de 67 de ani din municipiu a sesizat prin apel 112 faptul că ar fi fost tăiat cu un cuțit de către cumnatul său
Septuagenarul acuzat că și-a atacat cumnatul cu cuțitul, în luna decembrie, în urma unui conflict spontan, a mai primit o lună de arest. La început de an, magistrații Tribunalului Brăila au admis propunerea de prelungire a măsurii arestului preventiv formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și au dispus prelungirea arestării a inculpatului P.G. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 ianuarie și până la data de 15 februarie. Inculpatul a formulat contestație în cauză, însă la Curtea de Apel Galați a fost respinsă cererea formulată la ședința din 17 ianuarie.
În decembrie, un conflict violent a pornit între doi bărbați din municipiu, iar unul a scos cuțitul pentru a-și face dreptate. El a ajuns apoi în statele gratiilor.
Potrivit datelor transmise de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, în ziua de 17 decembrie, în jurul orei 13:35, un bărbat de 67 de ani din municipiu a sesizat prin apel 112 faptul că ar fi fost tăiat cu un cuțit de către cumnatul său. Din cercetări a rezultat faptul că cei doi au avut un conflict, în urma căruia cumnatul său, în vârstă de 73 de ani, din municipiu, l-ar fi tăiat cu un cuțit în zona toracică. Bărbatul de 67 de ani a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au efectuat cercetări în cauză și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, imediat după comiterea agresiunii brăileanul de 73 de ani fiind reținut pe bază de ordonanță. La data de 18 decembrie, acesta a fost arestat preventiv prin decizie a instanței.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila. El rămâne încă o lună în spatele gratiilor, după decizia de prelungire a măsurii de arest, dispusă de Tribunalul Brăila în data de 11 ianuarie și rămasă definitivă la data de 17 ianuarie, la Curtea de Apel Galați, după respingerea contestației formulate în dosar.