Încă două persoane amendate pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă două persoane amendate pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu

* sancțiunile au fost aplicate în ultimele 24 de ore de către inspectorii sanitari ai DSP

 

Se pare că unii brăileni refuză să respecte măsurile de prevenție impuse de autorități, cu riscul de a-i îmbolnăvi pe toți ceilalți. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Brăila, încă două persoane au fost amendate cu câte 20.000 lei pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu, în ultimele 24 de ore. Per total, de la intrarea în vigoare a acestei măsuri, au fost aplicate 6 astfel de amenzi, de către inspectorii sanitari.

Deocamdată, autoritățile nu au fost nevoite de a întocmi dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro