• până acum s-au adunat peste 6.660 lei şi 200 euro • îi aşteptăm pe toţi cei care vor să îl ajute pe Cristi la sediul redacţiei noastre, Str. Mihai Eminescu nr. 56 • implică-te şi donează!
Brăilenii continuă să fie alături de Cristian Filip şi să îl ajute cu sume de bani pentru ca acesta să poată să iasă învingător din lupta cu boala. Vineri, la redacţie am primit încă două donaţii în valoare totală de 210 lei. Prima donaţie, de 60 lei, a fost făcută din partea unui grup anonim, cu mesajul “Multă sănătate!”. Cea de-a doua donaţie, tot anonimă, a fost de 150 lei.
Precizăm că de la reluarea campaniei de strângere de fonduri a cotidianului nostru şi până astăzi, în doar trei săptămâni, am reuşit să adunăm 6.660 lei şi 200 euro. Mulţumim tuturor celor care nu au rămas indiferenţi la suferinţa lui Cristi şi au contribuit cu sume de bani pentru ca elevul model al Brăilei să se poată vindeca.
Reamintim, Cristi trebuie să urmeze şedinţe de chimioterapie şi radioterapie care costă 23.500 euro, iar familia şi-a epuizat toate resursele materiale. Facem apel la solidaritate şi invităm în continuare toţi brăilenii să fie alături de Cristi şi să contribuie cu orice sumă, cât de mică, la recuperarea sa. Fiecare gest contează!
Donaţii se pot face la sediul redacţiei “Obiectiv - Vocea Brăilei”, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00. De asemenea, cei care vor să îl ajute pe “adolescentul de 10” o pot face direct în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”, ONG-ul care a fost alături de Cristi încă de la început. Conturile deschise sunt următoarele:
Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont EURO: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001
Pentru că Asociaţia “Salvează o inimă” susţine mulţi copii cu malformaţii grave care au nevoie de ajutor, vă rugăm să specificaţi numele “Cristian Filip” atunci când donaţi. De asemenea, pe platforma asociaţiei se pot face donaţii direct prin firmă sau prin serviciul PayPal (sumele încep de la 2 euro).
Orice detalii legate de cum puteţi dona bani, chiar direct de acasă, prin calculator, găsiţi pe adresa:
https://salveazaoinima.ro/campaigns/cristian-filip/
Noi îl putem ajuta să iasă învingător din lupta cu cancerul! Haideţi să nu rămânem indiferenţi şi să îl abandonăm acum, în cel mai cumplit moment al vieţii lui! Haideţi să luptăm pentru el şi să arătăm că se poate să fim solidari!
Implică-te şi donează! Cristi are nevoie de tine! URGENT!