Încă două ambulanţe noi pentru Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă două ambulanţe noi pentru Brăila

• după ce în decembrie 2018, Serviciul de Ambulanţă Judeţean a primit 7 autospeciale noi de tip B, zilele trecute au mai sosit încă două salvări de tip C • din cele 44 de maşini pe care le deţine SAJ, 40 ar trebui să fie funcţionale, însă 17 sunt în service, în aşteptarea reparaţiilor • speranţa de mai bine există: în cursul lunii iulie ar mai trebui să sosească alte salvări nou-nouţe • la nivel naţional, au fost distribuite 122 de ambulanţe tip C către serviciile judeţene şi SMURD, achiziţionate din fonduri europene

 

Sărbătoare la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila, după ce alte două autospeciale nou-nouţe au intrat în dotarea staţiei din municipiu. Acestea sunt de tip C (medic, asistent medical şi ambulanţier) şi vor intra cât de curând în “tură”. Per total, SAJ Brăila are 44 de autospeciale, dintre care doar 27 funcţionale, celelalte 17 fiind în service pentru reparaţii. Cele două salvări noi au fost prezentate, luni, jurnaliştilor, iar la eveniment au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, şi primarul municipiului, Marian Dragomir.

Managerul SAJ Brăila, dr. Viorica Iuga, a mai precizat că, cel mai probabil, se va primi încă un lot de autospeciale noi, în cursul lunii iulie. “Ne-a adus o mare gură de oxigen această achiziţie de ambulanţe noi. Ne ajută mult în desfăşurarea activităţii. Acum am primit două ambulanţe de tip C. Alături de celelalte 7 autospeciale de tip B primite în decembrie 2018, avem 9 maşini noi. Avem 44 de maşini în total. Ne-ar trebui 40 funcţionale, dar 17 ambulanţe sunt defecte acum. Nu s-a terminat anul, mai avem promisiuni. În iulie se pare că ar mai veni încă 5 maşini de tip B. Mai sunt anunţate şi maşini de tip A, pentru transport. Ar fi bine ca maşinile să fie schimbate la 5-6 ani, nu la 12 ani, pentru că se uzează. Toate sunt noi şi bune la început. Noi avem grijă de ele, le întreţinem, dar vremea îşi spune cuvântul”, a declarat dr. Iuga.

Preşedintele CJ Francisk Chiriac a declarat că, pe lângă ambulanţele noi primite de Serviciu, şi instituţia pe care o reprezintă va face câteva investiţii. “E o normalitate să înnoim parcul auto la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila. Loturile sunt mai mari şi compacte. Din punctul meu de vedere, nu va fi ultimul lot pe anul acesta, ci o să facem în continuare lobby ca SAJ să primească în continuare ambulanţe noi. O să mai facem şi câteva investiţii pe aici, astfel încât personalul să-şi ducă la îndeplinire în bune condiţii atribuţiile de serviciu. Sperăm ca pe viitor să schimbăm ambulanţele înainte ca acestea să împlinească 10 ani. O să fie o problemă şi partea de personal, dar sperăm să avem cât mai multe concursuri pentru medici la Ambulanţă, că şi aici avem deficit, suntem în aceeaşi situaţie ca la Spitalul Judeţean”, a declarat Chiriac, prezent la eveniment.

Deficitul la care se referă şeful CJ este de 4 medici. În cadrul SAJ Brăila ar trebui să funcţioneze 10 doctori, însă serviciul are doar 6, dintre care doi îndeplinesc şi funcţiile de conducere de manager, respectiv director medical. “Toţi 6 merg pe teren, inclusiv managerul şi directorul medical. Eu, de exemplu, pe lângă activitatea de manager, fac gărzi. La fel şi domnul director medical. Ceilalţi medici fac ture şi gărzi. Încercăm să acoperim toate chemările. Atunci când este nevoie de noi, lucrăm cât mai bine posibil, în funcţie de urgenţele pe care le avem”, a precizat managerul pe tema deficitului de medici de la SAJ Brăila.

La nivel naţional, au fost distribuite 122 de ambulanţe noi de tip C, destinate serviciilor de ambulanţă şi SMURD. Autospecialele au fost achiziţionate prin intermediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă-Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu bani europeni. “Ambulanţa tip C este destinată intervenţiei medicale de urgenţă la cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotată cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensivă”, se menţionează pe pagina de Facebook a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro