Încă 2.054 lei pentru Cristi de la Şcoala «Al. I. Cuza». Alte patru obiecte donate pentru licitaţia de vineri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă 2.054 lei pentru Cristi de la Şcoala «Al. I. Cuza». Alte patru obiecte donate pentru licitaţia de vineri

• copiii de la Şcoala “Al. Ioan Cuza” au realizat sute de iconiţe, cruciuliţe şi prăjituri de post, cu ajutorul părinţilor şi sub îndrumarea profesorilor, pe care le-au vândut, duminică, la biserica “Sf. Parascheva” de la Piaţa Concordiei • banii adunaţi au fost dăruiţi lui Cristi • o fetiţă talentată la pictură, de la Atelierul “Catrinel”, ne-a donat, ieri, o icoană pentru licitaţia de vineri • tot ieri, şi tot pentru Cristi, alţi doi copii şi o învăţătoare ne-au adus două tablouri şi un ceas, realizate prin tehnica quillingului

 

Elevii Şcolii Gimnaziale “Alexandru Ioan Cuza” din municipiu, sprijiniţi de cadrele didactice şi de Parohia “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, au reuşit să strângă 2.054 lei, bani care vor merge la Cristian Filip. Colecta s-a făcut la biserică, după slujba religioasă de duminică, în cadrul Târgului caritabil de Crăciun “Să nu-i uităm pe cei mai trişti ca noi”.

Copiii au realizat 400 de iconiţe şi cruciuliţe, iar cu ajutorul părinţilor au pregătit peste 200 de prăjituri de post: salam de biscuiţi, plăcintă de dovleac, plăcintă de mere, cozonac, biscuiţi şi alte bunătăţi. La biserica “Sf. Parascheva”, au participat 30 de elevi de la clasele IA (prof. Carmen Toader), a II-a A (prof. Chirpac Marioara), a II-a B (prof. Florinela Neagu), a II-a C (prof. Eugenia Stoichiţoiu), a III-a A (prof. Mihaela Bănică), a III-a D (prof. Carmen Ostache), a IV-a A (prof. Mirela Cireaşă), a IV-a D (prof. Liliana Ionaşcu) şi a VIII-a A (prof. Roxana Jipa), alături de părinţii lor. Îmbrăcaţi în costum popular, cu inimile pline de iubire şi dăruire, elevii au reuşit să vândă produsele şi au strâns pentru Cristi 2.054 lei, bănuţi care vor ajunge la adolescent, pentru a-i salva viaţa. “Mulţumim părintelui paroh Stan Ştefan pentru găzduire, implicare şi încrederea acordată. La această acţiune, preotul Stan Ştefan ne-a susţinut în activitate şi prin achiziţionarea de caserole de unică folosinţă necesare ambalării individuale ale prăjiturilor, precum şi plastifierii iconiţelor puse la vânzare”, a precizat directorul Şcolii Gimnaziale “Alexandru Ioan Cuza”, Magdalena Cotlerenco.

O altă donaţie de 100 lei a sosit, ieri, la redacţie, din partea unei persoane care a dorit să rămână sub anonimat.

 

O icoană şi trei obiecte quilling, alte produse donate pentru licitaţia de vineri

Deşi mai sunt câteva zile până la spectacolul caritabil “Împreună pentru Cristi”, brăilenii încă se mobilizează şi vin să doneze diferite lucruri pentru licitaţia ce va avea loc în cadrul evenimentului. Ieri, Andreia-Georgiana Casănaltă, în vârstă de 13 ani, ne-a adus la redacţie o icoană pictată chiar de ea. Icoana o înfăţişează pe Maica Domnului şi a fost realizată în cadrul Atelierului “Catrinel”, sub îndrumarea prof. Elisabeta Volcu. Andreia este pasionată de pictură, iar când a aflat de evenimentul caritabil, le-a spus părinţilor că vrea să-l ajute pe Cristi, donând această pictură pentru licitaţie. Preţul de pornire este 100 lei.

Tot în cursul zilei de ieri, am mai primit la redacţie alte trei obiecte realizate prin tehnica quillingului. Este vorba despre un ceas şi două tablouri. Ceasul a fost realizat de copiii de la Atelierul de Quilling organizat de “Quilling by Monica” la Şcoala Gimnazială “Mihu Dragomir”. Preţul de pornire este 50 lei. Tot cu preţul de pornire 50 lei este şi “Hortensia”, planta fiind reprodusă prin tehnica hârtiei rulate, sau quilling, de către Matei Tudor, în vârstă de 12 ani, fiul celor doi artişti de la “Quilling by Monica”. Un tablou cu mandala, realizat tot în quilling, a fost donat de către Cătălina Ivaşcu, învăţătoare la Şcoala Gimnazială “Dimitrie Cantemir”. Preţul de pornire pentru “Mandala” este 90 lei.

Pentru că tot am adus vorba de evenimentul caritabil “Împreună pentru Cristi”, care va avea loc pe 15 decembrie, în “Maddison Pub”, trebuie să vă dăm încă o veste bună! Va avea loc şi o tombolă, pe baza biletelor de intrare. În urma tombolei, prin tragere la sorţi, vor fi desemnaţi trei câştigători. Premiile pentru aceştia constă în şedinţe foto profesionale, oferite de fotograful brăilean Lucian Crestez.

Nu uitaţi! Vineri, 15 decembrie, la “Maddison Pub”, la ora 19.00, vă aşteptăm la spectacolul caritabil, în cadrul căruia vor urca pe scenă elevi brăileni talentaţi, dar şi nume mari, precum Cosy, Karym şi Celia. Au mai rămas doar câteva bilete disponibile! Preţul unui bilet este 25 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro