Se poate spune aşa: Boboteaza e altfel la ţară, la Gropeni, decât în oraş, la Brăila. Dar se mai poate spune şi aşa: Boboteaza la Gropeni este altfel acum decât era odinioară.
La Gropeni încă se simte miros de cai asudaţi, aduşi pe malul Dunării ca să primească botezul apei. Zecile de căruţe la care sunt înhămaţi bidivii sunt, însă, mai puţine decât maşinile înşirate pe aproape un kilometru, de-a lungul digului. Inevitabil, tradiţiile vechi se împletesc cu vremurile noi şi oglindesc perfect timpul în care trăim.
Peste o mie de oameni au mers, ieri, la trecerea bac Gropeni, locul unde preotul din comună, Alexandru Momoiu, a ţinut slujba de sfinţire a apei. Printre localnici s-au aflat nenumăraţi curioşi veniţi din satele învecinate şi chiar din Brăila. Unii au vrut neapărat să asculte slujba şi să ia aghiazmă, cei mai mulţi erau interesaţi să-i vadă pe flăcăii care au sărit în Dunărea rece, să prindă crucea de lemn aruncată de "părintele". Nu mai puţin de 11 curajoşi au avut curajul să intre în apa aproape îngheţată. Întrecerea a fost acerbă. Au plonjat de pe pontonul bacului şi au înotat care cât a putut de repede spre obiectul sfinţit. Primul a ajuns Romeo Turiac, un localnic de 30 de ani, de profesie pescar, după cum ni l-au prezentat cunoscuţii săi. Vânjos, cu constituţie atletică, a dat suficient de repede din mâini şi picioare încât să nu le acorde nicio şansă adversarilor. Am aflat că are experienţă: este al zecelea an când prinde crucea, performanţă mai bună chiar decât a brăileanului Bogdan Vasiliu, cel care are reputaţia în municipiu că a câştigat de opt ori cursa de Bobotează. Campionului din Gropeni, Romeo Turiac, crucea pescuită din Dunăre îi aduce bucurie spirituală, dar şi ceva bani în buzunar. Şi nu puţini! Tradiţia locului spune că cei cărora le dă crucea să o sărute trebuie să achite în bani această cinste. Iar oamenii, convinşi că obiectul bisericesc o să le aducă noroc peste an, respectă cu sfinţenie obiceiul. "Ce ai făcut anul trecut cu crucea?", l-am întrebat pe Romeo. "Am umblat cu ea prin sat!", a fost răspunsul lui franc. Plus de asta, Primăria Gropeni îi recompensează cu premii în bani pe cei care intră în apa rece. 500 lei pentru câştigător, câte 100 lei pentru restul curajoşilor. Oricum, nu oricine se încumetă să înfrunte frigul iernii, chiar şi când nu este ger afară, aşa cum s-a întâmplat ieri. "Şi vă rog să ţineţi cont că ăştia ai noştri nu sar în apă îmbrăcaţi în costum de scafandru, cum fac ăia de la Constanţa. Auzi, Bobotează în costum de scafandru... Păi, ai noştri intră aşa, doar cu chiloţii pe ei, şi când sunt sloiuri pe Dunăre. Uite, acolo, mai la mal, se face o copcă, să sară în apă după cruce", ne-a arătat Costel Lascu, un localnic de 62 de ani, bun cunoscător al tradiţiilor locului.
Odată crucea prinsă, înotătorii au urcat în cele trei bărci cu motor pregătite să îi preia din Dunăre şi s-au întors pe şalupa unde aveau hainele. Au stat puţin la căldură ca să îşi revină din dârdâială, apoi s-au alăturat mulţimii. Campionul a fost luat cu asalt de cei dornici să pupe crucea, ceilalţi au rămas în urmă, cu comentariile. "Niţel mai aveam, mă, şi o luam eu...", spunea un competitor, cu năduf, iar din vocea lui se simţea că e hotărât ca, la anul, să sară din nou, să îşi încerce norocul.
Botezul cailor
Pe mal, după prinderea crucii, preotul Momoiu a purces la o etapă importantă a sărbătorii: botezul cailor. Rând pe rând, armăsarii şi iepele, atelajele pe care le trăgeau şi oamenii strânşi ciotcă în ele treceau prin faţa popii. Părintele dădea sfânta binecuvântare şi arunca o porţie zdravănă de aghiazmă din sfântul busuioc, iar căruţele înaintau, lăsând loc celor ce veneau din urmă. Totul a decurs în ordine, fără incidente. Din când în când, printre caii în carne şi oase se amestecau şi caii-putere ai unor creştini ce căutau şi ei binecuvântarea, de la bordul autoturismelor mai mult sau mai puţin scumpe, cu care i-a blagoslovit Dumnezeu. Părintele nu făcea nicio diferenţă. Binecuvânta tot ce-i trecea prin faţă, bucuros de credinţa care îi mâna pe enoriaşi.
Printre caii duşi la botezat au ieşit în evidenţă câteva exemplare superbe. Bine hrăniţi, bine îngrijiţi şi bine "îmbrăcaţi". Hamurile şi căpestrele par a fi un lucru de mare mândrie pentru unii crescători de cai din Gropeni. Fâşii de piele cu cât mai multe ţinte de alamă, ciucurei şi clopoţei, asta înseamnă să fii demn de fală în Gropeni. Iar dintre toţi crescătorii, ieşea în evidenţă Ionel Constandache, mândrul posesor a doi cai - un trăpaş şi un semigreu - înveşmântaţi în hamuri pline de alămuri. Caii erau înhămaţi la un docar vopsit în roşu şi alb şi dotat cu sistem de sunet, din care răzbăteau ritmuri de manele. Constandache ne-a spus că hamurile le-a făcut personal, ajutat de un cumnat. Dacă ar fi să le evalueze în bani, consideră că valoarează circa 100 milioane de lei vechi. Docarul ar costa şi el vreo 2.000 de euro, iar caii alte câteva mii de euro. Ionel Constandache este un crescător împătimit. Vrea să aibă cei mai frumoşi cai şi şi-a făcut o afacere din asta. Închiriază docarul la nunţi, pe sume frumuşele.
O căruţa mai simplă, dar parcă mai frumoasă este cea a lui Eugen Ariciu. Făcută de un meşter din Tichileşti, căruţa ieşea în evidenţă prin culorile vii care o acopereau. Iar caii lui Ariciu aveau şi ei hamuri deosebite, croite de meşterul brăilean Nicu Dragomir. "Îmi place să am cai frumoşi şi căruţe frumoase", ne-a mărturisit gropeneanul, arătându-ne un alt atelaj plăcut privirii, albastru ca şi cerul dobrogean. "E tot a mea şi aceea", ne-a spus el.
Cursa cu orgolii
După prinderea crucii şi botezul cailor, toată suflarea de pe malul Dunării s-a mutat pe un câmp de la marginea localităţii, locul unde se desfăşoară, de când lumea, curse de călărie şi de căruţe. Pe vremuri, povesteau sătenii, alergau numeroşi cai de-ai noştri, româneşti, de rasă comună. "Maidanezi", după cum le spun localnicii. Mai nou, a cam dispărut bucuria acelor curse făcute de dragul distracţiei. Microbul concurenţei a intrat pe sub pielea ţăranilor, iar orgoliile au început să dea pe dinafară. Aşa se face că în cursa de anul acesta au participat doar patru bidivii, dintre care trei de rasă - doi pursânge englez şi un cal de sport românesc - şi doar unul fără pedigree. Discuţii mari au apărut înainte de start. Ionel Constandache, care s-a prezentat cu calul de sport românesc - un exemplar superb, Vela, în vârstă de şase ani, campion de la două ediţii precedente - a ridicat problema că unul dintre contracandidaţi vrea să participe cu un cal de împrumut, adus special din afara satului pentru această cursă. "Băi, nu mai vorbi prostii, e calul meu, am dat bani pe el", i-a replicat cel acuzat, Dumitru Chiriţă. Acesta ne-a spus că a cumpărat cu 3.500 de euro iapa pur sânge englez, pe nume Boroca, de undeva din Ungaria. Discuţiile în contradictoriu s-au întins pe durata a circa un sfert de oră. Mai mulţi săteni au sărit cu gura, că de ce să alerge un cal care nu-i de la ei din comună. Unii au cerut să se mai facă o cursă, distinctă de cea în care au fost înscrişi caii de rasă. "Cu maidanejii nu se mai bagă englejii!", a decretat cineva cu voce gravă. Până la urmă, în cursă a intrat calul de sport românesc al lui Ionel Constandache, pursângele englez al lui Dumitru Chiriţă, un alt pursânge, al afaceristului local Ion Cireaşă, şi o iapă localnică, "maidaneză", de care proprietarul, Virgil Gurgu, era foarte încrezător. "Căprioara, aşa o cheamă. Are doar un an şi jumătate, o să vedeţi ce fel aleargă. Acuma, nu prea e normal să intre în cursă cu caii ăştia de rasă. E ca şi cum m-aş urca eu în ring cu Lucian Bute... Dar nu renunţ, o las să alerge", spunea omul.
Cursa a fost strânsă doar până la jumătatea pistei trasate de Primăria Gropeni pe câmp, pe circa un kilometru. Boroca şi Vela au alergat iniţial umăr la umăr, dar pursângele englez şi-a dovedit clasa, desprinzându-se la câteva lungimi de campionul de rasă românească. Calul lui Ion Cireaşă a ieşit pe locul trei, iar Căprioara pe patru, dar fără a rămâne prea mult în urma plutonului. În public s-au făcut pariuri. Mulţi au mizat pe pursângele lui Cireaşă, însă acesta a pierdut ritmul. Lumea vorbea că are probleme la un picior, altfel ar fi "ras" tot.
La atelaje, orgoliile au fost mai domoale. S-au întrecut tot patru echipaje, dintre care unul îi aparţinea lui Ionel Constandache, iar unul lui Dumitru Chiriţă. Câştigători au fost însă caii familiei Năstase, alţi crescători împătimiţi din comună. Aceştia au intrat în cursă cu calul de sport românesc Mirel şi lipiţanul Boboc, care, aproape de finiş, au reuşit să întreacă bidivii contracandidaţilor.
Primăria Gropeni, prin primarul Stan Malinche, a premiat cele două curse cu câte 300, 200 şi 100 lei pentru locurile unu, doi, respectiv trei. Mulţimea de privitori s-a declarat satisfăcută de spectaculozitatea întrecerii. Cei mai în vârstă regretau, totuşi, cursele cu mult mai mulţi participanţi de pe vremuri. Tinerii erau mulţumiţi, însă, că au văzut la lucru cai de rasă care altădată nu existau pe meleagurile noastre.
La anul, cu siguranţă, Boboteaza de la Gropeni va fi un pic altfel, peste doi ani se va mai schimba puţin şi tot aşa. Totuşi, cât preotul va sfinţi apele, flăcăii se vor aventura în Dunărea rece, caii vor alerga pe câmpul de lângă sat, iar clopoţeii vor răsuna pe hamuri, vechile tradiţii nu se vor lăsa înghiţite de nerăbdarea timpului.
