• un tânăr din Plopu, aflat în zona schelei de producţie, a atras atenţia jandarmilor, care l-au luat la întrebări • s-a constatat că era vorba de un hoţ
Un individ pus pe furat a dat o raită pe la OMV Petrom Oprişeneşti şi nu a plecat cu mâna goală de acolo. A furat mai multe bunuri, însă n-a apucat să se bucure de ele, fiindcă i-au ieşit în cale jandarmii.
Fapta a fost comisă în data de 31 ianuarie. În jurul orei 14.30, un echipaj din cadrul IJJ Brăila - Detaşamentul 3 Jandarmi Oprişeneşti, aflându-se în misiune, s-a autosesizat asupra faptului că o persoană necunoscută se află în incinta OMV Petrom – Schela de producţie Oprişeneşti.
Persoana a fost legitimată şi s-a stabilit că este vorba despre V.V., din localitatea Plopu. În urma controlului efectuat asupra celui depistat, jandarmii au constatat că acesta a sustras aparate de măsură şi control, manomentre, cabluri din aluminiu de diferite dimensiuni şi alte materiale fieroase din incinta societăţii.
În cauză s-a întocmit proces verbal de sesizare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
Hoţul a fost predat lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca, pentru continuarea cercetărilor.