În Brăila, numărul adopţiilor este în creştere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În Brăila, numărul adopţiilor este în creştere

Tot mai multe familii din Brăila aleg să adopte un copil. Infertilitatea sau faptul că tot mai multe cupluri se chinuie să aibă un copil iar după ani de încercări renunţă sunt elemente ale creşterii numărului de adopţii.
Din datele furnizate de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila, numărul micuţilor orfani care îşi găsesc un cămin a crescut în comparaţie cu ultimii doi ani. Numai în prima jumătate a acestui an, 35 de persoane au depus cereri de evaluare pentru obţinerea atestatului de persoană/familie adoptatoare, faţă de 28 în 2015 şi 26 în 2014. Mai mult, până acum au fost aprobate 11 încuviinţări de adopţie, în comparaţie cu 7 anul trecut şi 9 acum doi ani. Totodată, există 7 copii pentru care Tribunalul Brăila a admis cererea de încredinţare în vederea adopţiei interne şi mai există încă 4 dosare în curs de adopţie. Pentru alţi 17 copii s-a deschis deja procedura, iar alte patru dosare sunt pe rol. În evidenţe mai sunt 7 copii care se află în perioada de potrivire practică cu familia potenţial adoptatoare.
Atestarea familiilor care doresc să înfiieze un copil, cât şi deschiderea procedurii de adopţii pentru copii se realizează de către Compartimentul de adopţii din cadrul DGASPC Brăila.
Persoana sau familia care solicită evaluarea în vederea obţinerii atestatului de adoptator/familie adoptatoare trebuie să depună o cerere scrisă adresată direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul. Cererea trebuie să fie însoţită de mai multe documente, printre care copie după cartea de identitate, certificatul de cazier judiciar, adeverinţă de venit, certificat medical şi minimum două caracterizări de la locul de muncă. Procesul de evaluare a adoptorului/familiei adoptatoare cuprinde mai multe etape. În primă fază se realizează o evaluare socială, în faza a doua o evaluare psihologică, iar în ultima fază se fac pregătiri pentru asumarea rolului de părinte. Această pregătire se desfăşoară pe parcursul a trei sesiuni organizate la un interval de minim 5 zile.
Trebuie precizat că, părinţii care doresc să adopte au acces la toate informaţiile despre trecutul copilului, la întreg istoricul familial şi medical, astfel încât decizia să fie luată în cunoştinţă de cauză.

Noutăţi privind procedura adopţiei

Multe familii care doreau să înfieze un suflet se loveau deseori de legislaţia greoaie. Recent, Guvernul a modificat legea privind procedura adopţiei. Legea nr. 57/2016, care va intra în vigoare de la 12 august, relaxează procedura adopţiei venind în sprijinul copiilor şi viitorilor părinţi.
Printre modificările propuse de acest act normativ se numără reducerea perioadei de evaluare a persoanei sau familiei care solicită eliberarea atestatului de adoptator/familie adoptatoare de la 120 de zile la 90 de zile, iar valabilitatea atestatului creşte la doi ani. O altă noutate este reducerea perioadei în care se poate proceda la deschiderea procedurii adopţiei de la 1 an la şase luni. Un lucru foarte important îl reprezintă introducerea concediului de acomodare acordat familiei adoptatoare pentru o perioadă de maximum 1 an şi a plăţii unei indemnizaţii în valoare de 1.700 de lei. În plus, angajatorii sunt obligaţi să acorde timp liber persoanelor care doresc să adopte, pentru ca acestea să poată efectua evaluările necesare pentru obţinerea atestatului şi participa la întâlnirile cu micuţul. Timpul liber poate fi acordat în limita a 40 ore/an, fără afectarea drepturilor salariale.
"Dinamica adopţiilor pe primele şase luni ale anului este una ascendentă. În ceea ce priveşte modificarea procedurii adopţiei, din punctul meu de vedere, legea este foarte bună pentru că relaxează procedura adopţiei şi este în interesul copiilor, interesul acestora fiind fundamental şi superior oricărui alt interes", a declarat Simona Cimpoaie, director DGASPC.
Menţionăm că, persoanele care deţin deja un atestat la momentul intrării în vigoare a legii va fi prelungit în mod automat şi va fi valabil 2 ani de la data eliberării acestuia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro