Înşelată de o femeie şi răpusă de căldură | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Înşelată de o femeie şi răpusă de căldură

Medicii au sosit imediat la faţa locului şi i-au acordat victimei primul ajutor, iar la scurt timp starea bătrânei s-a îmbunătăţit. După efectuarea investigaţiilor medicale de urgenţă, dr. Doru Rizea ne-a spus că bătrâna, care este hipotensivă, se simte mult mai bine, astfel că a fost transportată la domiciliu.
În timp ce se afla întinsă pe patul din salvare, Alexandrina Marin s-a plâns că nu numai căldura a răpus-o ci şi faptul că a fost înşelată de o femeie necunoscută. Bătrâna a povestit că în timp ce se afla în zona unde locuieşte, respectiv Apollo, a fost acostată de o persoană de aproximativ 45-50 de ani care i-a spus că o cunoaşte de când stătea în comuna Măxineni. După ce a întrebat-o dacă mai are pământ acolo, femeia i-a spus bătrânei că se dau nişte bani de la Primărie, însă, pentru a-i primi, trebuie să plătească o taxă de 15 milioane de lei. Deşi locuieşte în Brăila de zeci de ani, Alexandrina Marin a înghiţit păcăleala şi chiar a crezut că femeia care a acostat-o o cunoaşte şi vrea să o ajute. "I-am spus că nu am decât 3 milioane acasă şi că trebuie să merg la CEC să scot bani. M-am dus şi am scos, iar ea a zis că se duce la Trezorerie să achite taxa pentru ea. După ce am scos banii am plecat şi, pe drum, m-am întâlnit cu ea şi mi-a spus că primarul din Măxineni i-a zis să îi dau ei banii să achite taxa pentru mine. I-am dat buletinul şi 15 milioane şi a plecat. Când am văzut că nu mai vine m-am dus eu la Trezorerie, dar era închis. Mi-am dat seama că m-a înşelat, mi-a luat banii. M-am întors la CEC şi mi s-a făcut rău", ne-a povestit bătrâna. Victima a mai spus că nu are de gând să meargă la Poliţie pentru a depune reclamaţie, pentru că nu crede că îşi va mai recupera banii furaţi. 23codCod galben de caniculă!

* de joi până sâmbătă, în aproape toată ţara, temperaturile vor fi caniculare, depăşind uneori 38 de grade, indicele de confort termic urmând să treacă de pragul critic de 80 de unităţi

Meteorologii au emis, ieri după-amiază, o atenţionare meteo cod galben care vizează 33 de judeţe din România şi care arată că, de joi până sâmbătă, temperaturile vor fi caniculare, depăşind uneori 38 de grade, indicele de confort termic urmând să treacă de pragul critic de 80 de unităţi.

Valabilă de joi după-amiază până sâmbătă seară, avertizarea de caniculă mai arată că temperaturile maxime vor creşte "de la o zi la alta", astfel încât vineri şi sâmbătă vor depăşi 38 de grade în Câmpia Română.

Atenţionarea a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro