Îmi este antipatic Mihai Tudose, dar ador să văd cum o dă cotită | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Îmi este antipatic Mihai Tudose, dar ador să văd cum o dă cotită

 Nu, staţi puţin, că nu asta am vrut să spun. Adică nu că nu ar fi adevărat că deputatul Tudose le are cu înjurăturile, dar articolul de faţă se referă la cu totul altceva. Aşadar, ca să revin la subiect, acum vreau să subliniez faptul că apreciez modul în care deputatul Mihai Tudose de la PSD Brăila ştie o să dea cotită, să se dea după cireş sau, poftim, să se dea la fund în momentele de cumpănă. Nu ştiu dacă l-aţi urmărit cu atenţie pe deputatul Tudose, dar atunci când este un subiect fierbinte pentru poporul din Brăila (şi poate din toată ţara), iar el este solicitat să spună două vorbe, apar cotiturile în discurs. Şi asta pentru că nen-tu Tudose o dă cotită cam de fiecare dată. Bre, şi sincer să vă zic, îi cam iese. Tipul are o "mangleală" în el (scuzaţi limbajul licenţios, dar este potrivit în acest context), de zici că alde Nuţu Cămătaru sunt şoimi ai patriei. Iată, de pildă, cum a aburit-o deputatul Tudose, zilele trecute, atunci când a fost rugat de colegii de la "Obiectiv" să spună de ce a votat împotriva măsurii arestării preventive a colegului său pesedist, Vlad Cosma, acuzat de fapte de corupţie, citez: "Eu am votat în conformitate cu raportul Comisiei juridice fiindcă noi, ca şi parlamentari, nu am fost puşi în posesia actelor trimise de către Parchet. Actele respective au venit la Comisia juridică, aceeaşi comisie care în alte cazuri a dat aviz favorabil. De data asta, uitându-se în acte, a zis că «Nu». Atunci, aşa cum la Comisia economică, la mine, ceilalţi votează în funcţie de ce spunem noi, la Comisia de învăţamânt la fel... acolo, ei fiind avocaţi şi oameni de drept practicieni au spus că nu e în regulă...". 

Aşadar, deputatul Tudose zice: "Nu cunosc, n-am auzit, nu mă bag". Problema este că alţi deputaţi, inclusiv din USL, au votat "pentru" arestarea lui Cosma, deşi nici ei nu făceau parte din Comisia juridică. A, am uitat: ăia sunt nişte tâmpiţi, dă-i în p**a mea de parlamentari de c**at - după cum academic s-ar exprima deputatul Mihai Tudose.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro