Weekend fierbinte pentru şoferii care obişnuiesc să apese prea mult pedala de acceleraţie. Toate aparatele radar din dotarea poliţiei brăilene au fost în activitate pe arterele de circulaţie, în numai două zile peste 230 de conducători auto fiind prinşi cu viteză peste limita legală. Rutieriştii au acţionat pentru prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului pe DE 584 (Brăila - Slobozia), şoseaua fiind extrem de aglomerată în această perioadă când brăilenii fug spre Marea Neagră pentru a scăpa de arşiţă. Radarele amplasate în "cascadă" au stat la pândă şi pe DN 2B (Brăila- Buzău), aceasta fiind ruta către zonele montane, dar şi pe DN 23 (Brăila-Focşani), artera de circulaţie folosită de persoanele din Republica Moldova. Acţiunile preventive ale poliţiştilor brăileni au avut efectul aşteptat, astfel că, în acest week-end, în judeţul nostru nu a fost înregistrat niciun accident rutier.
În ziua de 1 august, între orele 14.00-22.00, şi în ziua de 2 august, între orele 11.00-20.00, efective de poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier Brăila, poliţiilor orăşeneşti Ianca, Făurei şi Însurăţei şi secţiilor de poliţie rurală arondate acestora, au fost prezente în trafic. Echipajele au acţionat pentru a preveni producerea accidentelor rutiere grave, care au drept cauze nerespectarea regimului legal de viteză şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe timpul acţiunilor au fost folosite 13 autospeciale dotate cu sisteme de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. "Poliţiştii au constatat, în total, 295 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare de 111.085 de lei. Din total sancţiunilor, 236 au fost aplicate pentru depăşirea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri. Au fost ridicate în vederea suspendării 11 permise de conducere, dintre care 7 pentru viteză excesivă, 3 pentru alcool şi unul pentru depăşire neregulamentară", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. De asemenea, în noaptea de 2 spre 3 august, între orele 22.00-06.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier şi secţiilor 1 şi 2 de poliţie rurală au pornit pe urmele şoferilor care conduc autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au testat cu aparatul etilotest 209 conducători auto şi au aplicat 20 de amenzi, în valoare de 6.760 de lei, doi şoferi fiind lăsaţi fără permis de conducere după ce s-au urcat băuţi la volan.