Vlad Zamfirescu, fiul unuia dintre marii noştri actori, Florin Zamfirescu, a urmat la rândul său calea artei dramatice şi a făcut-o cu foarte mult succes.
A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, clasa Ion Cojar. Din 1998, e angajat al Teatrului "Lucia Sturdza Bulandra", dar colaborează cu teatrul Act şi "Nottara" din Bucureşti, cu Teatrul Naţional din Cluj Napoca şi cu teatrul "George Ciprian" din Buzău. Din 2005, e preşedintele companiei culturale "Catharsis". În 2004, a primit premiul special al juriului Festivalului de Teatru Contemporan de la Braşov pentru rolul John din piesa "Bash. O trilogie contemporană" a lui Neil LaBute şi, un an mai târziu, UNITER i-a acordat premiul de debut pentru rolul Frederick din "Pelicanul" lui August Strindberg. Pe micul ecran, Vlad Zamfirescu a apărut, printre altele, în filmul "Lumina", în regia lui Gheorghe Preda. La cinema, pe lângă "Restul e tăcere", în regia lui Nae Caranfil, unde a interpretat rolul Nutzu Ferfide, mai poate fi văzut în "Stare de fapt", în regia lui Stere Gulea, "Italiencele", în regia lui Napoleon Helmis şi "Orient Expres", în regia lui Sergiu Nicolaescu.
Vlad Zamfirescu a jucat în festivalul "Zile şi nopţi de teatru la Brăila" în spectacolul "Artă", unul dintre cele mai bune selecţionate. Imediat după reprezentaţie a acordat un scurt interviu pentru ziarul nostru.
"Sunt norocos că fac ce-mi place"
- Credeţi că în viaţa reală o prietenie poate supravieţui unei întâmplări ca cea din spectacol?
- Nu m-am gândit, dar sper că da.
- Cum aţi reuşit să creaţi acest personaj atât de adevărat?
- Nu am trăit asemenea întâmplări, nu, dar am repetat. Asta ne este meseria, trebuie să construim personajele astfel încât să ne creadă publicul. Şi atunci am încercat cât am putut să facem asta.
- De unde găsiţi energie să lucraţi atât de mult?
- Îmi place foarte mult ce fac şi atunci găseşti şi energie pentru toate. Sunt norocos că fac ce-mi place şi mă bucur de întâlnirea cu spectatorii, mă bucur de lucrul cu colegii mei şi de aici apare şi enegia necesară.
- Şi financiar? Sunteţi mulţumit?
- Financiar lucrurile au început să stea mai bine în ultima vreme în ceea ce mă priveşte. Consider că sunt un norocos că în momentul acesta joc în multe locuri, şi atunci normal că am început să şi câştig.
Tinerii au nevoie de o şansă să fie remarcaţi şi ţinuţi minte
- E dificil să fii descendentul unui mare actor?
- Habar nu am! Nu ştiu, nu am vrut să mă gândesc aşa. Am vrut să-mi fac meseria mea şi să încerc să mă bucur de ceea ce fac, să bucur oamenii care vin să mă vadă. Cred că asta e cel mai important.
- În alegerea meseriei a contat?
- Poate că da, poate că nu. Sigur că undeva există subliminal acest lucru, dar până la urmă am ales să fac această meserie din plăcere, asta este important şi nu altceva.
- Ce are în plus generaţia marilor actori faţă de tânăra generaţie?
- Sunt plusuri şi minusuri. Consider că cei din generaţia marilor actori care încă sunt în viaţă, şi să-i ţină Dumnezeu cât mai mult, au avut o expunere mult mai mare decât cea pe care o avem noi. Exista un singur canal TV şi dacă apăreai acolo de cinci ori, gata! Erai consacrat! Acum lucrurile sunt un pic mai grele. Cred că am foarte mulţi colegi tineri, şi mult mai tineri ca mine, care sunt extrem de talentaţi. Cred că au nevoie de o şansă să fie remarcaţi şi ţinuţi minte, ceea ce în zilele de azi este mult mai greu decât înainte, dacă vreţi o deosebire între atunci şi acum. Dar eu sunt convins că şi acum se nasc actori extrem de talentaţi, trebuie doar puşi în valoare şi conduşi un pic, ghidaţi cum să-şi construiască o carieră. Acest lucru mi se pare mai greu decât atunci.
- Şi este o soluţie aceasta, de a juca mult şi în multe oraşe din ţară?
- Bine, nu acesta a fost scopul meu când am acceptat să joc în multe spectacole. Oricum expunerea cea mai mare ţi-o dă tot televiziunea, din păcate sau din fericire. Habar n-am! Expunerea e mult mai mică la teatru. Cât ai bate ţara, tot nu poţi să tinzi măcar spre vizibilitatea pe care ţi-o asigură televiziunea. Te adresezi unei nişe, unei categorii de oameni care vine la teatru, ori nişa asta este foarte mică, din păcate.
- Filmul este o prezenţă destul de frecventă în viaţa dumneavoastră.
- Am făcut şi ceva film, da. Îmi place şi teatrul, şi filmul, nu am o preferinţă. Mie îmi plac foarte mult poveştile, dacă povestea e bună, textul este bine scris, şi în teatru, şi în film, atunci lucrez cu mare drag şi cu mare plăcere.
