«Magazin universal» pe marginea drumului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Magazin universal» pe marginea drumului

O tânără de 27 de ani a fost depistată, miercuri dimineaţă, de poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, în timp ce vindea diverse produse în satul Băndoiu, comuna Măraşu, fără a îndeplini condiţiile cerute de lege.

Pentru că femeia nu avea documente de provenienţă pentru marfă, oamenii legii i-au confiscat bunurile, printre care se aflau biscuiţi, portocale, mere, pâine şi mărţişoare. Tânăra s-a ales şi cu o amendă în valoare de 1.500 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro