Mergi la conţinutul principal

«Locuieşti sau aparţii locului»

Vineri, 23 octombrie, ora 16.00, la sediul Centrului de Creaţie din Piaţa Traian, nr. 2, va avea loc etapa finală a proiectului "Locuieşti sau aparţii locului", organizat de Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", în parteneriat cu Centrul de Creaţie Brăila. La închiderea proiectului va fi dezvelită statueta realizată, în manieră contemporană, de către eleva Ana-Maria Ruxanda, sub coordonarea profesorului Ioan -Cătălin Batăr şi care îl reprezintă pe Mercur, zeul comerţului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro