«Descinderi» ale poliţiştilor în troienele din comuna Siliştea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Descinderi» ale poliţiştilor în troienele din comuna Siliştea

Astăzi, poliţiştii brăileni au luptat cu troienele din comuna Siliştea şi cele cinci sate aparţinătoare. Aceştia au acţionat pentru deszăpezirea a aproximativ 30 de gospodării, în care locuiesc peste 50 de bătrâni singuri.
Peste 20 de poliţişti de la Serviciul de Acţiuni Speciale, al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, sub comanda inspectorului şef, comisar şef Vizitiu Mircea Relu, au sărit în ajutorul oamenilor înzăpeziţi. Poliţiştii au "descins" în casele din comuna Siliştea şi satele Mărtăceşti, Muchea, Cotu Lung, Cotu Mihalea şi Vameşu, precum şi în alte trei cartiere de locuinţe de pe raza comunei. "Activităţile de deszăpezire au vizat crearea de culoare în gospodăriile localnicilor, pentru a le facilita accesul la ieşirile din curţi, către grupurile sanitare şi anexele gospodăreşti îngropate în zăpadă", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Una dintre intervenţii a fost făcută la locuinţa unei localnice din comuna Siliştea, în vârstă de aproximativ 80 de ani, cunoscută cu afecţiuni cardiace. Bătrâna era singură în casă şi a solicitat intervenţia unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă, întrucât starea de sănătate i se agravase. "Poliţiştii au ajutat personalul medical să se deplaseze către locuinţa bolnavei, iar autorităţile locale au intervenit imediat pentru a deszăpezi acea uliţă", a mai spus reprezentantul Poliţiei brăilene.
Poliţiştii vor acţiona şi în zilele următoare pentru a-i scoate pe oameni de sub zăpada care le-a acoperit casele şi drumurile de acces.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro