«Cine greşeşte, plăteşte» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Cine greşeşte, plăteşte»

Luni, 15 iunie, Comisia de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Brăila a avut din nou de analizat o serie de abateri de la litera regulamentului FRF, cel după care se dispută şi meciurile din Liga a V-a. Şi bineînţeles că a aplicat deviza "Cine greşeşte plăteşte". Astfel, pentru că şi-a lovit în mod intenţionat adversarul cu palma în timpul meciului, Cristian Mazilu de la Voinţa Şuţeşti a fost suspendat trei etape. O sancţiune mai drastică i-a fost aplicată lui Dragoş Bărbieru de la Victoria Deduleşti. Pentru că l-a scuipat şi i-a adus injurii arbitrului de centru, Bărbieru va sta în tribună următoarele patru etape. Partida dintre Dunărea Tichileşti şi FC Tufeşti încheiată cu victoria oaspeţilor, cu 5-3, a fost omologată cu 3-0, în favoarea echipei Dunărea deoarece formaţia vizitatoare a folosit un jucător pe fals, este vorba despre Daniel Cazan, fotbalist legitimat la echipa Noua Generaţie Măcin. Delegatul echipei FC Tufeşti a fost de asemenea sancţionat cu avertisment.
Comisia de Disciplină a AJF a aplicat sancţiuni nu numai jucătorilor certaţi cu spiritul de fair play ci şi arbitrilor care greşesc în mod flagrant. Astfel, pentru erorile comise şi pentru un comportament jignitor la adresa spectatorilor, la partida Dunărea Tichileşti - FC Tufeşti, arbitrul Andrei Horneţ a fost reţinut de la delegări pentru un an de zile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro