Pe 23 aprilie, a avut loc ediţia cu numărul cinci a Concursului de atelaje tradiţionale "Căruţa brăileană", desfăşurată pe islazul de la marginea oraşului Ianca. Evenimentul a fost organizat de omul de afaceri Cătălin Dogărescu, în parteneriat cu Primăria Ianca.
Anul acesta, în competiţie s-au înscris 19 concurenţi, care au avut de trecut o probă de calificare. 16 dintre ei au mers mai departe. Concursul a continuat prin confruntare directă, eliminatorie, doi câte doi. La fel ca în ediţiile anterioare, premiile au constat în bani, saci cu cereale şi baloţi de lucernă.
Sorin Mocanu, un tânâr de 19 ani, din comuna Tufeşti, este noul campion al "Căruţei brăilene". El s-a prezentat la concurs cu armăsarul său, Plăcutu. După ce în calificări s-a clasat pe locul 14, în competiţia propriu-zisă tânărul a dovedit că este cel mai iute surugiu, câştigând Cupa "Sfântu Gheorghe". El a primit drept premiu 1.000 de lei, un balot de lucernă şi trei saci cu cereale.
Finalistul Ionel Bertea, din Ianca, a participat la concurs cu armăsarul Mircea, câştigând 700 de lei, un balot de lucernă şi doi saci de cereale.
Semifinaliştii Florin Preda şi Gigi Mungiu au plecat acasă cu câte 300 de lei fiecare, un balot şi un sac de cereale. Învinşii din sferturile competiţiei au câştigat, şi ei, câte 100 de lei şi un balot de lucernă. Nimeni nu a plecat acasă cu mâna goală, cei de pe locurile 9-16 fiind premiaţi cu 75 de lei şi un balot de lucernă.
Sponsorii acestui eveniment au fost Consiliul Local Ianca, Marcel Dogărescu, vărul organizatorului, Cătălin Dogărescu şi Ştefan Marin, aviator de profesie.
"Căruţa brăileană" are ca scop reînvierea tradiţiilor şi răspândirea lor din generaţie în generaţie. Căruţa şi surugiii au rădăcini adânci în cultura locală. Consulul Franţei în Ţara Românească, la 1840, Adolphe Billecoq, care a străbătut Europa în lung şi lat, spunea că "surugii cum sunt moldo-vlahii, vă rog să mă credeţi, nu se întâlnesc niciunde".
Anul viitor, concursul se va desfăşura pe 22 aprilie, iar învingătorul va pleca acasă cu 2.500 de lei.