Săptămâna viitoare lichidatorul judiciar al dezvoltatorului imobiliar "Red Project Three", proprietar al complexului comercial "Armonia", încearcă o nouă vânzare a imobilului situat la ieşirea din oraş spre Focşani. Mai precis, potrivit anunţului publicat de "Casa de Insolvenţă Transilvania", termenul limită de depunere a ofertelor este miercuri, 14 octombrie, ora 18.00, la sediul lichidatorului judiciar din Bucureşti. Preţul de pornire a procedurii de negociere directă este de 10 milioane euro, fără TVA. Pentru cei interesaţi, caietul de sarcini aferent procedurii poate fi achiziţionat de la sediul lichidatorului judiciar "Casa de Insolvenţă Transilvania" Filiala Bucureşti SPRL.
De precizat că în cursul lunii trecute, ziarul Financiar susţinea că o companie italiană ar avea un plan privind transformarea în spaţii de producţie a halelor construite de dezvoltatorul "Red Projects" în 2008 şi apoi închise definitiv în 2009, în plină criză globală. "Fostul centru comercial Armonia din Brăila, care după o investiţie de 45 de milioane de euro şi nouă luni de funcţionare a fost închis în 2009 din cauza vânzărilor slabe, va fi cel mai probabil transformat în hală de producţie, în condiţiile în care un grup italian negociază achiziţia proiectului în acest scop. Italienii realizează o serie de expertize tehnice pentru a vedea în ce măsură clădirea proiectului poate fi transformată în hală de producţie, afirmă surse locale, care susţin că tranzacţia are şanse mari să se realizeze. Dacă tranzacţia s-ar realiza, acesta ar fi al doilea mall care s-ar transforma într-o capacitate de producţie", menţionează publicaţia citată fără a preciza însă despre ce potenţial investitor este vorba.
Centrul comercial Armonia a însemnat o investiţie de 45 milioane euro, fost inaugurat pe finalul anului 2008, iar după doar 9 luni de funcţionare şi-a închis definitiv porţile în condiţiile în care doar o mică parte din spaţiile comerciale fuseseră închiriate. La finalul anului 2011, dezvoltatorul a intrat în faliment, principalul creditor fiind grupul austriac "Volksbank" care investise un credit de circa 28 milioane euro.