Din 19 septembrie, cinefilii brăileni au ocazia să savureze o nouă comedie românească a cărei acţiune se desfăşoară în Statele Unite ale Americii. Filmul, produs de Tudor Giurgiu, este regizat de Răzvan Săvescu şi-i are ca protagonişti pe Gheorghe Ifrim, Adrian Văncică, Ion Sapdaru, Tania Popa, Ştefan Giurgiu, Ioana Blaj, Marius Chivu, Mihai Călin, Alexandru Bindea, Oana Ioachim şi Mira Furlan.
Pelicula spune povestea unei trupe de teatru de provincie care ajunge să-şi trăiască visul de-o viaţă: să joace în America. Astfel, cinci actori împreună cu directorul teatrului traversează oceanul pentru a susţine un spectacol la New York, la invitaţia consulatului român. "Nu totul merge însă conform planului, astfel că actorii hotărăsc, pentru câţiva bani în plus, să înceapă colaborarea cu un impresar local, tot român, stabilit în SUA de mulţi ani, care le promite un turneu de senzaţie la comunităţile de români din diaspora americană. Aventura americană în care pornesc îi pune în faţa unor situaţii greu de imaginat, pline de haz românesc", se arată pe site-ul oficial al filmului.